„Tizi” pe Nikon D800

Cam înainte de Crăciun, am început discuțiile cu Mircea Nestor despre un scurt-metrj pe care îl plănuia de ceva vreme și pentru care terminase de scris scenariul. Tocmai se anunțau a apărea pe piață Nikon D4 și D800 și am luat în calcul posibilitatea de a filma cu unul dintre ele, atras de promisiunea unui semnal necomprimat 4:2:2 pe 8 biți. L-am convins și pe Mircea și a rămas doar să facem rost de unul. Prin amabilitatea celor de la Nikon România, (Geo Dobre-PR Nikon) am primit un Nikon D800 pentru o săptămână și ne-am apucat de treabă.

Da, e un D800E și nu pare a fi din cele ce se comercializează. Îl mai testasem cu câteva săptămâni înainte pentru un alt film, dar acolo era pus la aceleași încercări cu Arri Alexa, Red Epic și Kodak 5213. S-a descurcat așa de bine în ceea ce privește reproducerea culorilor că mi-am propus să il folosesc și la Tizi.

Aparatul poate utiliza toată suprafața senzorului, 1,2x sau 1,5x având posibilitatea de a ajusta în felul acesta profunzimea de câmp dar și de a alege un alt unghi de cuprindere în cazul în care se dorește acest lucru. Eu am ales formatul DX (1,5x) pentru că e cel mai apropiat de fotograma filmului de 35mm și pentu că profunzimea e destul de controlabilă. E mult mai dificil să ții personajele în șarf la un senzor de 24x36mm când filmezi din mână și când totul se mișcă, dar dacă ai nevoie de profunzime mică, mai ai oricând încă două “trepte” prin care poți ajusta acest lucru.

Aparatul poate afișa imaginea pe un monitor extern în același timp cu monitorul său și există și posibilitatea de a alege ce anume să fie afișat pe ecranul extern peste imaginea propriu-zisă (histograme, o bulă de nivel sau parametrii cu care filmezi) sau nimic, așa cum am facut în momentul în care am filmat pentru a nu-l distrage pe Mircea cu niște cifre pe ecran. Plănuiam să folosesc aparatul împreună cu un recorder extern ce poate valorifica semnaulul necomprimat al aparatului numai că în preziua începerii filmării am aflat că nu mai e posibil acest lucru și n-am avut de ales așa că am înregistrat numai pe card, ceea c însemnă un semnal 4:2:0 comprimat în grupuri de imagini cu codecul H.264.. Nu tomcmai ceea ce îmi doream, dar singura opțiune. Pot spune însă că am fost surprins de cât de bine se ține semnalul chiar și așa.

Tocmai din această cauză am făcut un profil special pentru această situație și am încercat să fac cam toate monificările în cameră și să nu mă bazez pe post-procesare mai deloc. O să mai facem mici corecții de sharpening și de contrast, dar altfel materialul e cam așa cum am vrut din lumină. Mi-e teamă că un semnal “sărac” în informație pe culoare se va descompune atunci când vom încerca să mai facem ajustări  din acest motiv am încercat să limitez intervențiile ulterioare asupra materialului.

Mircea (în planul al doilea) a vrut să fie el operatorul camerei pentru a putea șunta erorile de comunicare și de înțelegere.

Regizorul răpus de situație își îndreaptă coloana. Un exemplu de urmat.

Și machiajul a fost avantajat de cât de bine sunt reproduse tonurile și culorile de acest aparat, n-am avut nici un fel de problemă în acest sens, evident și pentru că Ana și-a făcut treaba cu mult devotament.

Am încercat să redau cât mai mult posibil realismul luminii dintr-o bucătărie de apartament  de bloc comunist și în același timp să împac și reflexiile din geam și latitudinea aparatului care nu e diferită de ceea ce știm despre digitale.

Tot ce am putut face a fost să aleg becurile să fie la temperatura de culoare pe care o voroiam (3095K în bucărărie) și să rețin acolo unde nu vroiam lumină. Așadar, în bucătărie numai filtre și negri.

…la fel și în hol, numai că aici avem 2900K.

Dl. Marinică (asistentul de cameră) se minunează și el de dimensiunile acestui “aparat de filmat”

Tot  filmul am tras cu același obiectiv, 35mm, același format DX, aceeași sensibilitate ISO 800 (mai puțin ultimele 2 duble ale uni cadru unde depindeam de lumina soarelui care răsărea și unde am scăzut această sensibilitate la ISO 640) și cam tot timpul între f2.8 – f2.8+2/3. Aparatul recunoaște obiectivele cu CPU dar permite folosirea obiectivelor complet mecanice, pentru acest lucru există în meniu opțiunea de a memora parametrii mai multor obiective de acest fel.

După mai multe nopți de filmare, Mircea și-a câștigat mai mulți adepți.

Sound corner.

Aș spune că marele avantaj al acestui aparat este fidelitatea reproducerii culorilor care este foarte filmică și apoi faptul că ai la dispoziție un semnal necomprimat. Sunt apoi foarte multe îmbunătățiri și remedieri ale unor problmeme existente la toate aparatele de genul acesta, categoric e un pas înainte. Aș menționa numai câteva: rolling shutter-ul care e mai  puțin prezent (dar e), un intervalometru integrat in setările aparatului, două butoane programabile cu care se poate închide și deschide diafragma chiar în timpul filmării, conexiuni de intrare și ieșire pt sunet (jack 3,5mm- am fost cu toții șocați de cât de bun este microfonul intern al aparatului, Mircea chiar s-a apucat de montat și a ales dublele cu acest sunet ca bandă ghid).

Dacă e să vorbim de ce n-ar fi tocmai în regulă cu aparatul, atunci eu aș pune pe primul loc faptul că nu poți controla flicker-ul decât prin selectarea frecvenței caracteristice a zonei de pe glob (50 sau 60Hz, sau auto) și să te rogi ca frecvența curentului electric chiar să fie aceeași, căci mi s-a întâmplat să nu fie și n-am avut ce să fac. Apoi zgomotul. Am avut multe discuții pro și contra pe tema asta. Într-adevăr imaginea lui e un pic mai zgomotoasă decât mă așteptam la această sensibilitate (ISO 800), dar nu mi se pare că ar fi rău. Are avantajul de a fi un zgomot foarte filmic (n-am încercat mai sus de 800) așa că a fost cam ceea ce ne doream. Și Mircea spune același lucru, deci nouă chiar ne-a folosit aparatul ăsta. La capitolul moire și rolling shutter iar am avut discuții mari cu prietenii. Eu n-am avut asemenea probleme. E drept că nici prea multe situații care să genereze asemenea probleme n-au existat. La capitolul moire, am avut totuși o situație în care într-un târziu și-a făcut apariția (cadrul din baie), dar să ținem cont și de faptul că noi am folosit modelul D800E.

O să aduc mai multe detalii pe măsură ce producția evoluează și ne apropiem de final cut.

Mulțumiri Ioanei pentru fotografii.

Advertisements

Atomos Ninja

Un recorder foarte draguț, mic, compact, ieftin și eficient. La numai 995 de dolari în SUA, 795 euro în Europa sau 755 euro (rducere) la noi, acest recorder extern poate face dintr-o cameră video care înregistrează intern, comprimat AVCHD, o cameră care poate înregistra Apple ProRes HQ, 422 sau LT. Avantajele sunt de necontestat: eșantionarea culorii e 4:2:2 la 10bit pe canal iar compresia descrește de la 20:1 la 6:1, 8:1 sau 10:1 pentru Apple ProRes HQ, 422 respectiv LT.  Dar ce înseamnă asta ? Contează ? Ce are modul în care a ales producătorul acelei camere să înregistreze de vrea toată lumea să înregistreze altfel ?

Păi să le lumăm la rând: compresia, ca bitrate – tot la un format comprimat ajungem, doar că la unul mai generos. Gradul de comprimare este o condiție care face diferența între un material pe care il poți vinde unei televizuini, dau nu. Bitrate-ul minim pentru televiziunile HD este de 50Mbs ceea ce face majoritatea camerelor video ce folosesc codecul H264 incompatibile. Chiar decizia televiziunilor de a impune acest prag minim vine din dorița de a difuza materiale de calitate (măcar tehnic) și de a limita folosirea aparaturii de consum pentru producții serioase. Dar și acest lucru e discutabil: dacă nu ar exista aceste cifre care să dea de gol compresia, mulți n-ar face diferența între ele. Cu siguranță pentru spectatorul obișnuit această diferență e aproape insesizabilă. Dar unde se simte ? Cel mai tare se simte la postproducție. Atunci cand ai nevoie să etalonezi materialul și să-i dai aspectul pe care l-ai dorit inițial și constați că ai deja totul comprimat, cu siguranță vei regreta că nu ai investit acești bani. Eșantionarea culorii, căci despre ea e vorba, este de obicei 4:2:0 pe aceste camere de consum. Ninja poate înregistra cu o eșantionare mai generoasă 4:2:2.  Adâncimea culorii este și ea importantă. De obicei e de 8 bit/channel (adică 2 la puterea 8 ori 3 canale = 16milioane de nuanțe), atomos permite 10 bit (2 la puterea 10 ori 3 canale = 1 miliard de nuanțe). Pe de altă parte,  aceste camere de consum, (care se învărt pe la 4000-6000$) nu generează decât 8 bit chiar pe conexiunile externe, după părerea mea, ca o politică de marketing. Vrei mai mult, plătești mai mult. Ceea ce mi se pare destul de cinstit până la urmă. Așa că Ninja nu poate folosi la maxim caracteristicile sale.

Dezavantajul acestui codec (Apple ProRes) ar putea fi de incompatibilitate cu unele programe de editare, sau mai degrabă cu unele versiuni mai vechi, dar variantele mai noi ale acestora sunt compatibile cu acest codec dezvoltat de Apple. Altfel, faptul că nu mai stai să faci o conversie a acestui AVCHD pentru a-l putea edita, nu poate fi decât un avantaj: se face în timp real, la filmare.

Să vedem ce există în această cutie care este una decentă ca aspect și calități, cred că protejează foarte bine aparatele din interior. Buretele pare unul mai fragil, dar dacă nu ești agresiv cu el s-ar putea să-l folosești multă vreme.

Atomos a venit cu această politică de marketing de a pune tot (aproape tot) ce ai nevoie pentru a înregistra în pachet. Cred că astfel a scăzut și prețul acestui kit, dar și bătaia de cap de a căuta toate componentele și de a te asigura că sunt compatibile. Lipsește doar hard disk-ul, dar o să vorbim și despre el. Nu ințeleg totuși de ce nu există inclus și un cablu HDMI, mai ales că este un recorder HDMI, lucrurile nu sunt așa de complicate ca la alegerea hardului pentru stocare și nici costurile nu sunt la fel.

 O să încep cu bateriile. Sunt incluse 2 și sunt exact ca cele făcute de Sony, seria NP-F. Așa că dacă ești posesorul acestor acumulatori, vor funcționa fără nici o problemă. Oricum, cu cei doi acumulatori incluși poți filma practic non-stop. Consumul e optimizat așa de bine încât nu prea ai cum să rămâi fără baterie. Recorderul poate folosi ambele baterii în același timp, poți scoate în timpul funcționării una dintre ele (oricare) pentru a o reîncărca și poți verifica chiar pe recorder de câtă energie mai dispun bateriile.

Încărcătorul poate și el încărca ambele baterii în același timp.

Cititorul hard disk-urilor este și el destul de deștept făcut. În specificațiile tehnice (care nu sunt tipărite, sunt numai online) se precizează că nu e nevoie de alimentarea acestuia decât în anumite situații, când e nevoie de mai multă energie decât cea disponibilă pe conexiunile calculatorului. N-am știut exact care sunt acele situații și l-am conectat mai întâi pentru alimentare la 5V (mufa cea mai din dreapta) și abia apoi pentru transferul dateler la firewire 800. Nu apărea nimic pe ecranul calculatorului, hard disk-ul nu era recunoscut. Am deculplat tot și am conectat numai pentru transfer și l-a recunoscut imediat. Deci, vești bune: am scăpat de  un calblu. Faptul că dispune de 2 conexiuni fire wire poate fi un avantaj pentru utilizatorii de mac pentră că această conexiune permite cuplarea unui alt hard disk prin intermediul celei de-a doua. Spre exemplu dacă vrei să folosești un MacBook Pro și un hard extern pentru stocare, ai o singură astfel de conexiune disponibilă. Poți conecta hardul la cititor și cititorul la calculator. Viteza este de 800Mbs limitată doar de performanțele hardului. Există și o conexiune USB 3.0 care e mult mai rapidă, dar care e disponibilă numai la calculatoarele mai noi. Desigur, poate fi folosită și ca USB 2.0.

Sunt incluse 2 astfel de carcase (Master Disk Caddies) pentru hard disk-uri. Nimic special, plastic. Nu sunt niște „chinezării” sunt lucrate bine, însă după mai multe folosiri apar pe ele urmele folosirii (zgârieturi provocate de introducerea si extragerea hardului). Dar până la urmă, ăsta e scopul lor, să protejeze hard disk-ul și asta fac foarte bine. Sunt curios cum o să reziste la temperaturi. Și cititorul și recorderul sunt din aluminiu și asta e un avantaj în a disipa cărdura, dar aceste carcase sunt din plastic.

Pentru hard disk-uri Atomos recomandă două modele de Hitachi care nu sunt disponibile în România, un Samsung care funcționează la 5400rpm ceea ce poate fi suficient, dar n-am vrut să încerc (vreau să folosesc Apple ProRes HQ) și un WD Scorpio Black de 500Gb-7200rpm. Îmi era clar că ăsta trebuie să fie (dintre hardurile clasice căci sunt și SSD-uri care sunt mult mai bune, dar costurile sunt și ele pe măsură), dar n-am reușit să-l găsesc nicăieri. Numai cel de 320Gb era disponibil și nu știam dacă e sau nu compatibil, din moment ce nu e menționat. Forțat de împrejurări am riscat și l-am luat (de fapt Vlad l-a găsit). Costă 399 de lei și funcționează perfect. E rapid, nu face zgomot care ar putea genera probleme cu sunetul la filmare – de fapt știam cam ce proprietăți are, il am pe cel de 500Gb în calculator și e foarte bun, chiar aș zice că a îmbunătățit performanțele calculatoruliui meu. Am făcut și un test cu el în mașină și nu face deloc probleme, recorderul are și el un buffer tocmai pentru a preîntâmpina astfel de necazuri la scriere, însă chiar producătorul recomandă folosirea SSD-urilor în astfel de cazuri.

Pentru Apple ProRes HQ 300Gb înseamnă 3 ore de material după cum precizează producătorul recorderului, evident asta depinde de complexitatea cadrului. Dacă filmezi green screen cu siguranță aceeași durată va ocupa mai puțin spațiu pe hard. După ce    l-am formatat, pe ecran erau afișate 3 ore și 41 de minute disponibile de Apple ProRes HQ pe hardul de 320Gb.

Ninja-ul arată ca un monitor. De fapt are și funcția de monitor, însă nu asta e calitatea lui principală. Are numai o diagonală de 4,3” și 480×270 pixel și contrast, luminozitate și unghiul sub care e vizibilă imaginea decente, dar nu geniale.

E destul de bine construit, singura difucultate am întâlnit-o în a scoate hardul din recorder. Butonul care trebuie folosit pentru deblocarea siguranței mi se pare că are o cursă prea mică și partea hardului care rămâne afară din recorder e prea mică pentru a-l putea extrage în siguranță. Dar cred că e și o problemă de obișnuință. Odată ce capeți încredere că așa se face, poți trage de el mai fără milă.

Interfața nu are active funțiile de „record” și „monitor” dacă nu primește semnal. De asemenea nu poate converti în minute spațiul rămas pe HDD dacă nu „știe” ce parametrii acestui semnal.

Așa arată imagine „live” prin monitorul Atomos. Nimic impresionant, dar destul de folositor.

La playback însă, imaginea nu poate fi redată nici măcar ca atunci când e trecută prin acest monitor, are niște „pătrățele” așa de mari în loc de pixeli încât nu poate fi folosită pentru a lua vreo decizie, poate doar ca să te asiguri că materialul e acolo și n-ai ratat momentul în care trebuia să dai „motor”. Tot legat de playback aș spune că  e o problemă de ergonomie, mi-a luat câteva minute bune până când să înțeleg cum sunt organizate cadrele înregistrate și cum se pot accesa ele. Se pare însă că au fost multe astfel de plângeri căci Atomos scrie pe site-ul lor că au realizat un update care reorganizează această intrefață, făcând-o mai intuitivă.

Așa arată meniul principal. Este „touchscreen” și e sensibil la presiune, ceea ce însemnă că nu contează dacă folosești mănuși sau nu (era destul de frig când l-am testat) și răspunde destul de bine la comenzi. Toate aceste comenzi sunt mari și fac imposibil să greșești atunci când vrei să apeși un anume „buton”.

Pe lângă sunetul pe care îl transmite camera prin mufa de HDMI care folosește două canale, se mai pot inregistra alte două canale al căror semnal trebuie introdus direct în recorder. Din păcate este vorba numai de o conexiune jack 3.5mm ceea ce ar putea nemulțumi mulți sunetiști.

Această versiune a fost livreată din fabrică, dar se pare că modele mai noi vin cu update-ul făcut, oricum el se poate face gratuit de către toți posesorii de Ninja.

Așa arată cititoru recunoscut de calculator, ca orice hard extern.

Datorită faptului că hardul este formatat FAT 32 apare și acea limitare a dimensiunilor fișierolor la 4Gb.

Tot la capitolul ergonomie cred că aș putea menționa și acestă nemulțumire a mea, fiecare fișier este pus în câte un folder, și fișierul are același nume „000.MOV”, se schimbă numai numele folderului. Numele fișierului se schimbă numai atunci când apare acea necesitate de a-l divide tocmai datorită faptului că el depășește 4Gb, deci este de fapt același cadru dar împărțit în multiplu de 4. Problema, pentru mine cel puțin, dar cred că cei mai mulți moneuri ar fi de acord, este că atunci când imporți acest material în Final Cut, ai o listă de „bin-uri” ce poartă numele clipurilor și toate clipurile care se cheamă la fel. Cred că se va schimba și asta tot cu un upgrade de firmware.

Și ca o completare, dacă filmați în condiții mai vitrege, pe piață exidtă deja o husă de ploaie care să protejeze jucăria asta drăguță de umezeală și praf.