HolyManta!

DE5744_30-oktober-2013-1024x549

Se pare că există în sfârșit o soluție pentru cei care folosesc aparate mirorrless de a avea ND-uri incorporate aparatului. Soluția nu este una nouă, ca principiu, dar una care promite să rezolve comod și rapid problema schimbului acestor filtre în funcție de situație. Vine din Suedia și se cheamă HolyManta. Văd din ce în ce mai multe asemenea inavații din această țară. După ce săptămâna trecută am avut ocazia să folosesc un Ikonoskop, acum dau peste această surpriză plăcută:

Nu doar că este vorba de un filtru ND tot timpul la îndemână, ci este unul variabil și se poate deci ajusta transparența lui progresiv, logaritmic, nu în trepte. Asta ar putea rezolva pentru multe dintre obiectivele Canon autofocus problema închiderii diafragmei care nu e posibilă manual, ci numai din meniul aparatului. Mai mult, plaja densităților pornește de la transparență totală până la o densitate care poate reduce expunerea cu un maxim de 13 diafragme. 

Pentru 315$ primiți un adaptor de la montură MFT sau Sony NEX la Canon EF și filtrul  ND variabil (cred că e posibil numai pentru aceste două cazuri datorită distanței de la montura la senzor). Mai mult, dacă aveți două aparate pe care nu le folositți simultan, atunci există posibilitatea de a achiziționa doar adaptorul de montură pentru 95$.

holyMvnd

front

Evident că primele două întrebări care mi-au venit în minte au fost cum afectează asta imaginea, pentru că un filtru așezat între centul optic și senzor generează mult mai multe probleme de punere la punct, datorită difracției, dar și cum se modifică răspunsul cromatic al senzorului atunci când filtrul variabil se folosește cu densități mari (peste 5 diafragme). De obicei după asemenea valori, apar nuanțe de roșu care poluează imaginea, mai mult sau mai puțin deranjant în funcție de senzor, datorită faptului că cele mai multe filtre ND nu conțin și o componentă care să rețină și lungimile de undă ale luminii infraroșii. Se pare că nu există asemenea probleme, dar sunt un pic sceptic până nu-l încerc cu mâna mea.

Până atunci, iată nișe teste făcute chiar de producător:

Mi se pare o opțiune bună la momentul ăsta, mai ales pentru un aparat MicroFourThirds și aici mă gândesc la BMPCC care este un aparat ce sigur are nevoie de așa ceva.

Advertisements

10 spoturi la TIFF 2013

Povestea spoturilor de anul acesta de la TIFF, explicată chiar de Cristi Puiu care le-a conceput și regizat sună cam așa:

„Când m-a întrebat Mihai Chirilov dacă vreau să fac trailerul festivalului cu Luminița, am propus să existe câte un trailer pentru fiecare zi. Propunerea asta vine din partea unui om care este invitat în jurii de festivaluri și devine la un moment dat plictisit să vadă același spot în fiecare zi. Niște filmulețe scurte cu o poantă oarecare, ușor de încasat, care sunt perisabile. Și am zis că ar fi mai bine să realizez câte un spot pentru fiecare zi. Și pentru mine ar fi mai atrăgător să fac asta, să gândesc o situație, o suită de fragmente extrase dintr-un posibil film de ficțiune”.

„În mod spontan, când mi s-a propus să fac trailerul cu Luminița, mi-am zis că e mai important să o văd cât mai mult pe ea, să construiesc niște momente, să existe un concept care să le lege. Conceptul e legat de așteptare și de relația cu celălalt. Am folosit spații care au intrat progresiv în proprietatea cinema-ului: peronul gării, interiorul mașinii, șoseaua, toate spațiile astea au devenit sinonime cu cinema-ul”.

Spotul pt.  TV:

Seria pentru festival, în ordine, pentru fiecare zi:

Bonusul pentru Piața Unirii, în ordine:

Voigtlander Ultron și Skopar

Când m-am trezit cu aceste obiective în mână am crezut că visez. Mi se pare incredibil că încă mai există așa ceva într-o lume în care 90% din obiective sunt  autofocus. Aș putea fi și un pic nostalgic având în vedere că primele obiective pe care le-am atins aveau asemenea construcție și că le-am folosit ceva vreme până am pus mâna pe primul auto focus, dar nu sunt. Sunt destul de echidistant și îmi dau seama că într-o lume în care totul a fost împins la extrem, nu mai avem timp să simțim prea mult, trebuie să facem treaba repede și bine. Cum ar fi un jurnalist care face fotografii cu un asemenea obiectiv ?

În fine, e o părere personală, cred că o fotografie trebuie să includă atenția,  sensibilitatea, părerea și intenția celui care privește prin vizor; asta se simte când privești imaginea. Dacă te uiți la bokeh, înseamnă că fotografia e zero. Ca și la film: dacă se discută despre imagine și nu despre film, atunci filmul e cu siguranță unul prost.

Am primit obiectivele prin amabilitatea F64 (trebuie să mulțumesc Andrei Lazăr lui Rafi) pentru a le folosi la filmarea unui scurt-metraj, nu pentru fotografii. Am reușit să fac un test ca să îmi dau seama cam pe unde se situează ca definiție și sunt impresionat. Dar să vedem cum arată și ce poate fiecare.

Am folosit un adaptor de montură de la baioneta Nikon F la montura de Micro Four Thirds construit tot de Voigtlander.

E construit foart bine, multe lucruri nu sunt de spus, prețul pare un pic cam mare, dar nu e. Stii că plătești un adaptor nu doar bine finisat ci unul care îți oferă precizie și certitudinea că nu vei avea probleme. Cred că sunt câteva atribute care merită menționate: robust, finuț, bine construit și fiabil.

Să nu uităm că Voigtlander este pionierul obiectivelor din toate timpurile. Chiar dacă istoria mărcii și-a schimbat direcția de câteva ori de-a lungul timpului,  în continuare obiectivele făcute sub acest nume sunt uimitoare.

În fine, construcția lor este de excepție, am în minte obiectivele Nikon AIS ca model de comparație când le descriu căci pe acestea le cunosc bine. Le-am folosit câțiva ani și încă mi se par foarte bune. Dar aș zice că Voigtlander e un pic mai atent la detalii și obiectivele par mai delicate în sensul că sunt construite mai finuț, mai atent la detalii și au dimensiuni un pic mai reduse.

Voigtlander Ultron 40mm f/2 SL II

Chiar dacă obiectivul permite punerea la punct de la 38 cm la infinit (destul de generos pentru un asemenea abiectiv), există inclusă în preț și o lentilă proxar care permite obținerea de imagini cu un raport de mărire de 1:4. De asemenea, inelul de metal care permite atașarea acestei lentile, funcționează ca un parasolar.

Cu roșu este un focus assist oferit de cameră pentru a putea monitoriza planul de șarf. Nu aș judeca definiția obiectivului după această imagine, dar e intersant cum chiar la prima vedere e o diferență de rezoluție.

Voigtlander Color Skopar 20mm f/3.5 SL II

La fel de bine construit, obiectivul pare un pic mai soft, dar era și normal. Așa cum normale sunt și deformările caracteristice unui obiectiv cu o asemenea distanță focală. Ar fi fost un avantaj o construcție cu o diafragmă mai deschisă.

E aici o comparație a celor două obiective:

Poate că tot dimensiunile ar reprezenta și o mică problemă, pentru mine cel puțin. Mi se pare un pic cam incomod la capitotul schimbat obiective faptul că nu prea ai de unde să le prinzi când vrei să le dai jos, sau dimpotrivă, când vrei să le montezi. Între inelul de șarf și cel de ajustare a diafragmei este așa de mic locul de unde trebuie să rotești obiectibul în montură încât e aproape inposibil să nu rotești și de unul dintre acest inele. Dar dacă aș avea acest Ultron pe aparat, nu cred că l-aș da jos de prea multe ori. Mi se pare foarte bine lucrat, aș zice mai bine decât tot ce am întâlnit până acum la acest preț și pe această focală.  Skopar-ul însă nu e la fel de genial, dar comparat cu obiective asemănătoare produse de alte companii, nu are nici el o concurență prea mare.

Aici e un test de latitudine filmat pentru a vedea cum răspunde diferite setări ale gammei la care am folosit acest Voigtlander Ulton:

Obiective Panasonic micro four thirds

Tot pentru scurt-metrajul ce urmează în ianuarie am luat și aceste obiective. De fapt ele ne-au fost oferite de Panasonic Romania pentru teste (trebuie să-i mulțumesc domnului Laurențiu Faur de la Panasonic pentru promtitudine și Mihaelei Negru de la Echipa de PR) și urmează să le folosim la filmare.

Deocamdată sunt aici pentru teste. Eram curios cum se comportă acest tip de obiective încă de când a apărut aceast  concept de four thirds. Sistemul este proiectat și dezvoltat de Olympus și Panasonic și își propune să elimine o parte din problemele generate de folosirea senzorilor full frame. În principiu, acest Micro four thirds este derivat din Four thirds, standardul creat de Olympus la începutul celui de-al treilea mileniu cu scopul de a micșora corpurile aparatelor foto care au tot crescut de-a lungul timpului (vorbim de evoluția aparatelor cu film) și a căror dimensiune s-a păstrat pentru compatibilitate. Sunt mult mai multe de spus aici, dar am să încerc să spun aceste lucruri revenind la M4/3 pentru că de față sunt niște obiective cu această montură.

Avantajele majore pentru mine nu sunt date de dimensiunea și greutatea scăzută  ale acestui tip de obiective. Aș zice că acest lucru e un avantaj pentru aparatele de fotografiat mici, compacte, atunci când sunt folosite de pasionați care doresc o calitate a imaginii comparată cu cea oferită de un dSLR, dar într-un aparat de dimensiunile unui compact. Unul dintre avantajele majore ale acestei game de obiective il reprezintă faptul că ele sunt concepute digital, cu ajutorul preciziei oferite de computer astfel încât construcția lor să să facă posibil un unghi al luminii cu planul senzorului cât mai aproape de 90°, ceea ce reduce o mare parte dintre aberații precum vignetarea și contaminarea culorilor (crosstalk). Imaginea este mult mai coerentă și constantă de la centru spre margini. Este ca și cum ai folosi numai jumătate din imaginea oferită de un obiectiv montat pe un dSLR full frame, dar nu orice jumătate, ci partea centrală a imaginii, adică acolo unde știm cu toții că imaginea este cea mai bună. Prin urmare, da, aparatele cu acest senzor au un crop factor de 2x. Adică, dacă pentru un dSLR considerăm că un obectiv normal este unul de 50mm, pentru acest senzor, „normalul” este un 25mm. Tot datorită acestui aspect, este mult mai ușor de construit obiective mai wide și se pare că și construirea celor supraluminoase e mai facilă. Așadar, e posibil să vedem foarte curând zoom-uri cu echivalența unui 24-70mm spre exemplu, dar cu o deschidere constantă de f1,8. Există și dezavantaje când folosești un senzor mai mic: ele nu sunt la fel de eficiente în lumină scăzută, prin urmare au tendința de a fi mai „zgomotoase”. Dar nu ne facem probleme în privința senzorilor…sunt curios ce performanțe pot avea aceste obiective așa că am să concentrez asupra lor.

Primul care îmi atrage atenția este acest 25mm pe care stă scris cu mândrie în fontul trademark Leica „f1.4”. Un asemenea obiectiv trebuie să se ridice la niște standarde destul de înlte. O să vedem.

Pe urmă acest 8mm mi se pare impresionant. Este de fapt un „fish-eye” și cred că o să îmi placă să mă joc cu el un pic.

 

Acum și mezinul din  această grupă. Se poate vedea cât de mic poate fi acest obiectiv.

Toate dau o senzație incredibilă de lucru bine făcut, cu un finisaj extraordinar și o construcție ce pare a fi foarte robustă. Asta se poate demonstra doar în timp. Oricum, toate sunt fabricate în Japonia.

Am să revin cu niște teste pentru fiecare dintre aceste obiective și cu material flmat cu ele.