O nouă eră a monitoarelor. Sau a recorederelor?

ODYSSEY7__rightside

Nici nu știu cum să încep. Sună  uimitor de la îndemână și totuși nimeni n-a făcut-o până acum. Convergent design abordează problema alt fel. Dacă stau să judec un pic, chiar nu e deloc surprinzător. Atunci când stăpânești deja situația și ai produse pe piață care stabilesc standarde, iți permiți să ridici ștacheta mai sus. Nu e vorba numai de a împinge limitele, ci chiar de a le redefini.

Pe scurt, Convergent Design propune un monitor care să poată funcționa și ca un recorder, atunci când ai nevoie de el. Adică să poți beneficia de calitățile lui de recorder, numai pe o perioadă precis definită, în care să activezi această opțiune, închiriind-o! Sună bine, nu?

Să venim la calitățile aparatului: propus ca un monitor în primă fază, va costa 1295$ în SUA și va fi un monitor de calitate. Ecran de 7.7 inch OLED cu o rezoluție de 1280×800, RGB 8 bit și un contrast de 3400:1. Toate conexiunile posibile folosite la ora asta HDMI, SDI, SD/HD/2K și funții de monitorizare precum waveform, histograme, zebra, peacking, false color sau focus asist.

Mai departe vine funcția de înregistrare, aici nu avem prea multe informații de cost, însă ceea ce e mai important se știe deja: ai un monitor foarte bun, la un preț rezonabil și ai nevoie și de un recorder. Cumperi o licență și poți activa această funcție în câteva minute. Evident că în prealabil va fi nevoie și de niște memorii care nu par nici ele să fie niște SSD-uri standard, ci mai degrabă ceva ce nu poate fi cumpărat decât de la firma producătoare a recorderului. Dar și asta face parte din gândirea de ansamblu, nu?

Revenind la calitățile recorderului el poate înregistra cam tot ce iți trece prin cap. De la SD și HD la 2K și de la compresii mari (dar nu mai Apple ProRes sau DNxHD) la uncompressed și RAW cu adâncimi de culoare de la 8 bit la 12 bit pentru formatele RAW. Ce să mai, ceva de neimaginat până acum. Sigur că nu e un recorder pentru oricine și sunt convins că și prețul acelei licențe care poate fi închiriată va fi pe măsură, dar tot devine mai accesibil decât în cazul în care ai cumpăra recorderul pe veci. Gemini, spre exemplu, care face cam aceleași lucruri, costă peste 7500$ (preț în SUA cu SSD-uri și update) la care se mai pot adăuga alte opțiuni pt 3D, etc.

Și dacă nu sunteți mulțumiți, atunci există chiar o variantă care poate înregistra 4 asemenea fluxuri de informații simultan și le și poate afișa în timp real. Aș mai adăuga că poate înregistra RAW 2K cu până la 240fps, ceea ce varianta mai simplă a recorderului nu poate face.

E în fimulețul de mai jos prezentare produsului:

Image

ODYSSEY7Q_dim

ODYSSEYback

Odyssey7_3mediaOptions

Și niște specificații oferite de producător:

Model  Odyssey7 Odyssey7Q
7.7″ OLED 1280×800 8-Bit RGB Capacitive Touchscreen
HD/3G-SDI BNC Ports 2-In + 2-Out      4-In + 2-Out or
2-In + 4-Out
HDMI I/O, Up to 1080p60
Timecode I/O (BNC)
Magnesium Case: 7.9″ (W) x 6.1″ (H) x 1″ (D); 1.2 lbs
10-34V Power, 8-15W, Reverse Protection, on/off switch
Waveform, RGB Parade, Histogram, Vectorscope, Zebras;           Full Screen or Overlay Mode
False Color, 1:1 Pixel Mode, Focus Assist, Blue Mode, Guides
Embedded Audio, 48K, 24-Bit 2 channels 8 channels
Analog Audio, 3.5mm Stereo I/O
LUT Support (ARRI, Canon, Sony)
Simple Intuitive Menus
Auto Setup Based on SDI MetaData
Bluetooth Remote Control (iPhone, Android App)
Sun Shade Option ✓+ ✓+
Support for Popular Batteries (IDX, AB, Sony)
Upgradeable to Recorder via various Options ✓+ ✓+
Dual 240/480/960 GB SSD Support (Purchase from CD) ✓+ ✓+
DNxHD YCC 8/10-Bit to 1080p30/60i ✓+ ✓+
Uncompressed HD/2K 10/12-Bit RGB 444 Recording ✓+ ✓+
ARRIRAW 12-Bit 16:9/4:3 Support ✓+ ✓+
Canon C500 4K 10-Bit Raw @ 60fps in single recorder ✓+ ✓+
Video Streams Supported Simultaneously One Four
Quad Split Monitoring with Live Switching
Display image analysis tools in four separate quadrants
High Speed (240fps) 2K/HD Raw Recording ✓+
2K/HD Raw support for WeissCam, LMP, IndieCam, IO Industries ✓+
Simultaneous Raw + Proxy (DNxHD-36) Recording ✓+
Four Channel HD/2K Compressed Recording ✓+
Playback four separate HD video streams ✓+
Record 4K, via four separate HD-SDI single-link ✓+
Onion Skinning (Overlay of Still and Live Video) Support ✓+
Image Analysis (Waveform, RGB Parade, etc) during Playback ✓+
Sony FS700 Support ✓+
Best Future-Proof Choice
Price (US$) $1,295 $2,295
Scheduled Initial Shipments (Subject to Change) August 2013 July 2013
✓+ = Extra Cost Options

All specifications, features, and prices are subject to change, Pricing to be released in May, 2013
Advertisements

Nikon D800

Bun, deci un alt Nikon care se anunţă la fel de bun în a filma precum D4, dar la jumătate de preţ. Deja mă gândesc să economisesc nişte bani.
Nici nu mai comentez caracteristicile aparatului, toată lumea e cu ochii pe el şi deja ştim ce poate din ceea ce anunţă Nikon. Dar ce salt avem în ceea ce reprezintă rezoluţia acestui senzor ! Şi mă întreb ce efec ar putea avea asupra imaginii. Ştim cu toţii ce efecte neplăcute are aceast line skipping pentru ceea ce există până acum pe piaţă. Dar să faci din full sensor de 36,3Mpx HD ? Ar putea fi o problemă mai mare ? …sau nu ?

După cum arată materialul filmat cu el, pare că prolemele de genul ăsta sunt de domeniul trecutului.

Dacă aş fi văzut making-of-ul mai întâi m-ar fi luat durerea de cap. Mi se pare incredibil de bine cum arată imaginea pentu un aparat foto montat pe o motocicletă. Vibraţiile transmise aparatului aproape că nu se simt în imagine.

Şi pe urmă lipsa asta de lumină adăugată e destul de bine suplinită de latitudinea aparatului. E drept că au şi ales nişte locuri nu doar ofertante pentru povestea filmului,  dar şi lumina existentă e destul de generoasă în termeni de contrast. Dacă mă uit cu atenţie la primul cadru din film, deasupra străzii unde nu există lumini în apartamentele din acea clădire, nu sunt detalii de nici un fel (cel puţin nu pe monitorul meu). La fel şi în al doilea cadru, pe clădirea cea mai din dreapta cadrului, cea mai depărtată de lumina străzii. Dar până la urmă e mai simplu (şi mult mai ieftin) să alegi un loc care iţi convine, decât să faci eclerajul într-un asemenea spaţiu imens. Chiar îmi amintesc un cadru din ultimul Sherlock Holmes al lui Guy Ritchie (sper că e ultimul) unde un tren străbate un peisaj superb, noaptea. Şi pentru că era imposibil de pus lumina pe o asemenea suprafaţă, au apelat la celebra noapte americană. Numai că ajutată de modernul calculator, arată mult mai credibil decât în vechile western-uri. Spun asta pentru că un prieten îmi zicea zilele trecute “şi dacă filmezi la lumina existentă creativitatea ta unde e ?”. Exemplul de faţă e unul extrem, unde chiar s-a urmărit a demonstra caracteristicile acestui aparat, dar de obicei nu laşi lucrurile aşa cum s-au nimerit. Eu cred că însuşi căutatul şi alesul acelui loc ce se potriveşte cu ceea ce  e necesar filmului fac parte tot din creativitate. Şi dacă salvează şi bani, atunci producţia sigur e mai fericită.

Acestea fiind spuse, abia aştept să pun mâna pe unul şi poate Nikon ridică ştacheta şi cu un succesor al lui D7000. Ceva asemănător. Şi pe urmă să vedem cum evoluează competiţia cu ceilalţi producători.

Nikon D4

Se pare că destul de curând vom putea filma cu primul aparat foto care ar îndeplini condițiile cerute de broadcasting. Aparatul este concurent direct cu Canon 1D-X, dar față de acesta, Nikon anunță că D4 are o conexiune HDMI pe care semnalul ar fi necomprimat. Cât de necomprimat, n-am reușit sa aflu, dar  cu siguranță vom ști asta curând. Se pare că Nikon vrea să fie din nou primul care face pasul spre mai mult. Vă amintiți că Nikon a fost primul care a introdus posibilitatea de a înregistra imagini video pe aparatele dSLR prin modelul de 1000 de euro  D90 ? Abia aștept să văd noul D4. Sincer, mă bucur că Nikon pune din nou picioru în prag și eliberează piața acestor aparate de stigmatul compresiei interne, dar nu vreu să mă bucur înainte de a vedea dacă putem face film cu un aparat de 6000S. Aparatul oferă posibilitatea de a folosi toată suprafața senzorului, formatul DX dacă aveți obiective pentru acest format sau o a treia variantă de crop a centrului imaginii (2,7 crop factor).

Sunt disponibile viteze de 30, 25 și 24 fps pentru 1080p și 60, 50, 30, 25 și 24 fps pentru 720p. Intern, aparatul înregistrează comprimat cu H264, dar ai șansa să fructifici semnalul necomprimat cu un recorder extern. Nikon a ascultat cu atenție și rugămințile celor care utilizează sunetul sincron și a adăugat două mufe, una de intrare și cealaltă de ieșire pentru sunet. Așa că acum poți monitoriza sunetul direct din aparat. Există chiar un buton dedicat pentru înregistrare  lângă cel al declanșatorului. Și durata maximă permisă de un singur cadru a fost extinsă la 29 min și 59 sec. De asemenea, Nikon anuntă că și celelalte probleme, moire și rolling shutter au fost și ele rezolvate.

Dacă în SUA are prețul de 6000$, în Romania va putea fi achiziționat cu 25000 lei. Să-l vedem. Sper să ajungă și la noi curând.

Bun, am mai dat peste un clip care spune mai multe despre ce mă interesa, se pare că semnalul necomprimat de pe mufa de HDMI este de 8 bit pe canal 4:2:2 ceea ce e un progres enorm față de ceea ce ofereau până acum dSLR-urile ! Să vedem dacă nu cumva apara Canon la o lună mai târziu cu un aparat care oferă 10 bit 4:2:2 un compressed.

Atomos Ninja

Un recorder foarte draguț, mic, compact, ieftin și eficient. La numai 995 de dolari în SUA, 795 euro în Europa sau 755 euro (rducere) la noi, acest recorder extern poate face dintr-o cameră video care înregistrează intern, comprimat AVCHD, o cameră care poate înregistra Apple ProRes HQ, 422 sau LT. Avantajele sunt de necontestat: eșantionarea culorii e 4:2:2 la 10bit pe canal iar compresia descrește de la 20:1 la 6:1, 8:1 sau 10:1 pentru Apple ProRes HQ, 422 respectiv LT.  Dar ce înseamnă asta ? Contează ? Ce are modul în care a ales producătorul acelei camere să înregistreze de vrea toată lumea să înregistreze altfel ?

Păi să le lumăm la rând: compresia, ca bitrate – tot la un format comprimat ajungem, doar că la unul mai generos. Gradul de comprimare este o condiție care face diferența între un material pe care il poți vinde unei televizuini, dau nu. Bitrate-ul minim pentru televiziunile HD este de 50Mbs ceea ce face majoritatea camerelor video ce folosesc codecul H264 incompatibile. Chiar decizia televiziunilor de a impune acest prag minim vine din dorița de a difuza materiale de calitate (măcar tehnic) și de a limita folosirea aparaturii de consum pentru producții serioase. Dar și acest lucru e discutabil: dacă nu ar exista aceste cifre care să dea de gol compresia, mulți n-ar face diferența între ele. Cu siguranță pentru spectatorul obișnuit această diferență e aproape insesizabilă. Dar unde se simte ? Cel mai tare se simte la postproducție. Atunci cand ai nevoie să etalonezi materialul și să-i dai aspectul pe care l-ai dorit inițial și constați că ai deja totul comprimat, cu siguranță vei regreta că nu ai investit acești bani. Eșantionarea culorii, căci despre ea e vorba, este de obicei 4:2:0 pe aceste camere de consum. Ninja poate înregistra cu o eșantionare mai generoasă 4:2:2.  Adâncimea culorii este și ea importantă. De obicei e de 8 bit/channel (adică 2 la puterea 8 ori 3 canale = 16milioane de nuanțe), atomos permite 10 bit (2 la puterea 10 ori 3 canale = 1 miliard de nuanțe). Pe de altă parte,  aceste camere de consum, (care se învărt pe la 4000-6000$) nu generează decât 8 bit chiar pe conexiunile externe, după părerea mea, ca o politică de marketing. Vrei mai mult, plătești mai mult. Ceea ce mi se pare destul de cinstit până la urmă. Așa că Ninja nu poate folosi la maxim caracteristicile sale.

Dezavantajul acestui codec (Apple ProRes) ar putea fi de incompatibilitate cu unele programe de editare, sau mai degrabă cu unele versiuni mai vechi, dar variantele mai noi ale acestora sunt compatibile cu acest codec dezvoltat de Apple. Altfel, faptul că nu mai stai să faci o conversie a acestui AVCHD pentru a-l putea edita, nu poate fi decât un avantaj: se face în timp real, la filmare.

Să vedem ce există în această cutie care este una decentă ca aspect și calități, cred că protejează foarte bine aparatele din interior. Buretele pare unul mai fragil, dar dacă nu ești agresiv cu el s-ar putea să-l folosești multă vreme.

Atomos a venit cu această politică de marketing de a pune tot (aproape tot) ce ai nevoie pentru a înregistra în pachet. Cred că astfel a scăzut și prețul acestui kit, dar și bătaia de cap de a căuta toate componentele și de a te asigura că sunt compatibile. Lipsește doar hard disk-ul, dar o să vorbim și despre el. Nu ințeleg totuși de ce nu există inclus și un cablu HDMI, mai ales că este un recorder HDMI, lucrurile nu sunt așa de complicate ca la alegerea hardului pentru stocare și nici costurile nu sunt la fel.

 O să încep cu bateriile. Sunt incluse 2 și sunt exact ca cele făcute de Sony, seria NP-F. Așa că dacă ești posesorul acestor acumulatori, vor funcționa fără nici o problemă. Oricum, cu cei doi acumulatori incluși poți filma practic non-stop. Consumul e optimizat așa de bine încât nu prea ai cum să rămâi fără baterie. Recorderul poate folosi ambele baterii în același timp, poți scoate în timpul funcționării una dintre ele (oricare) pentru a o reîncărca și poți verifica chiar pe recorder de câtă energie mai dispun bateriile.

Încărcătorul poate și el încărca ambele baterii în același timp.

Cititorul hard disk-urilor este și el destul de deștept făcut. În specificațiile tehnice (care nu sunt tipărite, sunt numai online) se precizează că nu e nevoie de alimentarea acestuia decât în anumite situații, când e nevoie de mai multă energie decât cea disponibilă pe conexiunile calculatorului. N-am știut exact care sunt acele situații și l-am conectat mai întâi pentru alimentare la 5V (mufa cea mai din dreapta) și abia apoi pentru transferul dateler la firewire 800. Nu apărea nimic pe ecranul calculatorului, hard disk-ul nu era recunoscut. Am deculplat tot și am conectat numai pentru transfer și l-a recunoscut imediat. Deci, vești bune: am scăpat de  un calblu. Faptul că dispune de 2 conexiuni fire wire poate fi un avantaj pentru utilizatorii de mac pentră că această conexiune permite cuplarea unui alt hard disk prin intermediul celei de-a doua. Spre exemplu dacă vrei să folosești un MacBook Pro și un hard extern pentru stocare, ai o singură astfel de conexiune disponibilă. Poți conecta hardul la cititor și cititorul la calculator. Viteza este de 800Mbs limitată doar de performanțele hardului. Există și o conexiune USB 3.0 care e mult mai rapidă, dar care e disponibilă numai la calculatoarele mai noi. Desigur, poate fi folosită și ca USB 2.0.

Sunt incluse 2 astfel de carcase (Master Disk Caddies) pentru hard disk-uri. Nimic special, plastic. Nu sunt niște „chinezării” sunt lucrate bine, însă după mai multe folosiri apar pe ele urmele folosirii (zgârieturi provocate de introducerea si extragerea hardului). Dar până la urmă, ăsta e scopul lor, să protejeze hard disk-ul și asta fac foarte bine. Sunt curios cum o să reziste la temperaturi. Și cititorul și recorderul sunt din aluminiu și asta e un avantaj în a disipa cărdura, dar aceste carcase sunt din plastic.

Pentru hard disk-uri Atomos recomandă două modele de Hitachi care nu sunt disponibile în România, un Samsung care funcționează la 5400rpm ceea ce poate fi suficient, dar n-am vrut să încerc (vreau să folosesc Apple ProRes HQ) și un WD Scorpio Black de 500Gb-7200rpm. Îmi era clar că ăsta trebuie să fie (dintre hardurile clasice căci sunt și SSD-uri care sunt mult mai bune, dar costurile sunt și ele pe măsură), dar n-am reușit să-l găsesc nicăieri. Numai cel de 320Gb era disponibil și nu știam dacă e sau nu compatibil, din moment ce nu e menționat. Forțat de împrejurări am riscat și l-am luat (de fapt Vlad l-a găsit). Costă 399 de lei și funcționează perfect. E rapid, nu face zgomot care ar putea genera probleme cu sunetul la filmare – de fapt știam cam ce proprietăți are, il am pe cel de 500Gb în calculator și e foarte bun, chiar aș zice că a îmbunătățit performanțele calculatoruliui meu. Am făcut și un test cu el în mașină și nu face deloc probleme, recorderul are și el un buffer tocmai pentru a preîntâmpina astfel de necazuri la scriere, însă chiar producătorul recomandă folosirea SSD-urilor în astfel de cazuri.

Pentru Apple ProRes HQ 300Gb înseamnă 3 ore de material după cum precizează producătorul recorderului, evident asta depinde de complexitatea cadrului. Dacă filmezi green screen cu siguranță aceeași durată va ocupa mai puțin spațiu pe hard. După ce    l-am formatat, pe ecran erau afișate 3 ore și 41 de minute disponibile de Apple ProRes HQ pe hardul de 320Gb.

Ninja-ul arată ca un monitor. De fapt are și funcția de monitor, însă nu asta e calitatea lui principală. Are numai o diagonală de 4,3” și 480×270 pixel și contrast, luminozitate și unghiul sub care e vizibilă imaginea decente, dar nu geniale.

E destul de bine construit, singura difucultate am întâlnit-o în a scoate hardul din recorder. Butonul care trebuie folosit pentru deblocarea siguranței mi se pare că are o cursă prea mică și partea hardului care rămâne afară din recorder e prea mică pentru a-l putea extrage în siguranță. Dar cred că e și o problemă de obișnuință. Odată ce capeți încredere că așa se face, poți trage de el mai fără milă.

Interfața nu are active funțiile de „record” și „monitor” dacă nu primește semnal. De asemenea nu poate converti în minute spațiul rămas pe HDD dacă nu „știe” ce parametrii acestui semnal.

Așa arată imagine „live” prin monitorul Atomos. Nimic impresionant, dar destul de folositor.

La playback însă, imaginea nu poate fi redată nici măcar ca atunci când e trecută prin acest monitor, are niște „pătrățele” așa de mari în loc de pixeli încât nu poate fi folosită pentru a lua vreo decizie, poate doar ca să te asiguri că materialul e acolo și n-ai ratat momentul în care trebuia să dai „motor”. Tot legat de playback aș spune că  e o problemă de ergonomie, mi-a luat câteva minute bune până când să înțeleg cum sunt organizate cadrele înregistrate și cum se pot accesa ele. Se pare însă că au fost multe astfel de plângeri căci Atomos scrie pe site-ul lor că au realizat un update care reorganizează această intrefață, făcând-o mai intuitivă.

Așa arată meniul principal. Este „touchscreen” și e sensibil la presiune, ceea ce însemnă că nu contează dacă folosești mănuși sau nu (era destul de frig când l-am testat) și răspunde destul de bine la comenzi. Toate aceste comenzi sunt mari și fac imposibil să greșești atunci când vrei să apeși un anume „buton”.

Pe lângă sunetul pe care îl transmite camera prin mufa de HDMI care folosește două canale, se mai pot inregistra alte două canale al căror semnal trebuie introdus direct în recorder. Din păcate este vorba numai de o conexiune jack 3.5mm ceea ce ar putea nemulțumi mulți sunetiști.

Această versiune a fost livreată din fabrică, dar se pare că modele mai noi vin cu update-ul făcut, oricum el se poate face gratuit de către toți posesorii de Ninja.

Așa arată cititoru recunoscut de calculator, ca orice hard extern.

Datorită faptului că hardul este formatat FAT 32 apare și acea limitare a dimensiunilor fișierolor la 4Gb.

Tot la capitolul ergonomie cred că aș putea menționa și acestă nemulțumire a mea, fiecare fișier este pus în câte un folder, și fișierul are același nume „000.MOV”, se schimbă numai numele folderului. Numele fișierului se schimbă numai atunci când apare acea necesitate de a-l divide tocmai datorită faptului că el depășește 4Gb, deci este de fapt același cadru dar împărțit în multiplu de 4. Problema, pentru mine cel puțin, dar cred că cei mai mulți moneuri ar fi de acord, este că atunci când imporți acest material în Final Cut, ai o listă de „bin-uri” ce poartă numele clipurilor și toate clipurile care se cheamă la fel. Cred că se va schimba și asta tot cu un upgrade de firmware.

Și ca o completare, dacă filmați în condiții mai vitrege, pe piață exidtă deja o husă de ploaie care să protejeze jucăria asta drăguță de umezeală și praf.