HolyManta!

DE5744_30-oktober-2013-1024x549

Se pare că există în sfârșit o soluție pentru cei care folosesc aparate mirorrless de a avea ND-uri incorporate aparatului. Soluția nu este una nouă, ca principiu, dar una care promite să rezolve comod și rapid problema schimbului acestor filtre în funcție de situație. Vine din Suedia și se cheamă HolyManta. Văd din ce în ce mai multe asemenea inavații din această țară. După ce săptămâna trecută am avut ocazia să folosesc un Ikonoskop, acum dau peste această surpriză plăcută:

Nu doar că este vorba de un filtru ND tot timpul la îndemână, ci este unul variabil și se poate deci ajusta transparența lui progresiv, logaritmic, nu în trepte. Asta ar putea rezolva pentru multe dintre obiectivele Canon autofocus problema închiderii diafragmei care nu e posibilă manual, ci numai din meniul aparatului. Mai mult, plaja densităților pornește de la transparență totală până la o densitate care poate reduce expunerea cu un maxim de 13 diafragme. 

Pentru 315$ primiți un adaptor de la montură MFT sau Sony NEX la Canon EF și filtrul  ND variabil (cred că e posibil numai pentru aceste două cazuri datorită distanței de la montura la senzor). Mai mult, dacă aveți două aparate pe care nu le folositți simultan, atunci există posibilitatea de a achiziționa doar adaptorul de montură pentru 95$.

holyMvnd

front

Evident că primele două întrebări care mi-au venit în minte au fost cum afectează asta imaginea, pentru că un filtru așezat între centul optic și senzor generează mult mai multe probleme de punere la punct, datorită difracției, dar și cum se modifică răspunsul cromatic al senzorului atunci când filtrul variabil se folosește cu densități mari (peste 5 diafragme). De obicei după asemenea valori, apar nuanțe de roșu care poluează imaginea, mai mult sau mai puțin deranjant în funcție de senzor, datorită faptului că cele mai multe filtre ND nu conțin și o componentă care să rețină și lungimile de undă ale luminii infraroșii. Se pare că nu există asemenea probleme, dar sunt un pic sceptic până nu-l încerc cu mâna mea.

Până atunci, iată nișe teste făcute chiar de producător:

Mi se pare o opțiune bună la momentul ăsta, mai ales pentru un aparat MicroFourThirds și aici mă gândesc la BMPCC care este un aparat ce sigur are nevoie de așa ceva.

Advertisements

Atomos Ninja

Un recorder foarte draguț, mic, compact, ieftin și eficient. La numai 995 de dolari în SUA, 795 euro în Europa sau 755 euro (rducere) la noi, acest recorder extern poate face dintr-o cameră video care înregistrează intern, comprimat AVCHD, o cameră care poate înregistra Apple ProRes HQ, 422 sau LT. Avantajele sunt de necontestat: eșantionarea culorii e 4:2:2 la 10bit pe canal iar compresia descrește de la 20:1 la 6:1, 8:1 sau 10:1 pentru Apple ProRes HQ, 422 respectiv LT.  Dar ce înseamnă asta ? Contează ? Ce are modul în care a ales producătorul acelei camere să înregistreze de vrea toată lumea să înregistreze altfel ?

Păi să le lumăm la rând: compresia, ca bitrate – tot la un format comprimat ajungem, doar că la unul mai generos. Gradul de comprimare este o condiție care face diferența între un material pe care il poți vinde unei televizuini, dau nu. Bitrate-ul minim pentru televiziunile HD este de 50Mbs ceea ce face majoritatea camerelor video ce folosesc codecul H264 incompatibile. Chiar decizia televiziunilor de a impune acest prag minim vine din dorița de a difuza materiale de calitate (măcar tehnic) și de a limita folosirea aparaturii de consum pentru producții serioase. Dar și acest lucru e discutabil: dacă nu ar exista aceste cifre care să dea de gol compresia, mulți n-ar face diferența între ele. Cu siguranță pentru spectatorul obișnuit această diferență e aproape insesizabilă. Dar unde se simte ? Cel mai tare se simte la postproducție. Atunci cand ai nevoie să etalonezi materialul și să-i dai aspectul pe care l-ai dorit inițial și constați că ai deja totul comprimat, cu siguranță vei regreta că nu ai investit acești bani. Eșantionarea culorii, căci despre ea e vorba, este de obicei 4:2:0 pe aceste camere de consum. Ninja poate înregistra cu o eșantionare mai generoasă 4:2:2.  Adâncimea culorii este și ea importantă. De obicei e de 8 bit/channel (adică 2 la puterea 8 ori 3 canale = 16milioane de nuanțe), atomos permite 10 bit (2 la puterea 10 ori 3 canale = 1 miliard de nuanțe). Pe de altă parte,  aceste camere de consum, (care se învărt pe la 4000-6000$) nu generează decât 8 bit chiar pe conexiunile externe, după părerea mea, ca o politică de marketing. Vrei mai mult, plătești mai mult. Ceea ce mi se pare destul de cinstit până la urmă. Așa că Ninja nu poate folosi la maxim caracteristicile sale.

Dezavantajul acestui codec (Apple ProRes) ar putea fi de incompatibilitate cu unele programe de editare, sau mai degrabă cu unele versiuni mai vechi, dar variantele mai noi ale acestora sunt compatibile cu acest codec dezvoltat de Apple. Altfel, faptul că nu mai stai să faci o conversie a acestui AVCHD pentru a-l putea edita, nu poate fi decât un avantaj: se face în timp real, la filmare.

Să vedem ce există în această cutie care este una decentă ca aspect și calități, cred că protejează foarte bine aparatele din interior. Buretele pare unul mai fragil, dar dacă nu ești agresiv cu el s-ar putea să-l folosești multă vreme.

Atomos a venit cu această politică de marketing de a pune tot (aproape tot) ce ai nevoie pentru a înregistra în pachet. Cred că astfel a scăzut și prețul acestui kit, dar și bătaia de cap de a căuta toate componentele și de a te asigura că sunt compatibile. Lipsește doar hard disk-ul, dar o să vorbim și despre el. Nu ințeleg totuși de ce nu există inclus și un cablu HDMI, mai ales că este un recorder HDMI, lucrurile nu sunt așa de complicate ca la alegerea hardului pentru stocare și nici costurile nu sunt la fel.

 O să încep cu bateriile. Sunt incluse 2 și sunt exact ca cele făcute de Sony, seria NP-F. Așa că dacă ești posesorul acestor acumulatori, vor funcționa fără nici o problemă. Oricum, cu cei doi acumulatori incluși poți filma practic non-stop. Consumul e optimizat așa de bine încât nu prea ai cum să rămâi fără baterie. Recorderul poate folosi ambele baterii în același timp, poți scoate în timpul funcționării una dintre ele (oricare) pentru a o reîncărca și poți verifica chiar pe recorder de câtă energie mai dispun bateriile.

Încărcătorul poate și el încărca ambele baterii în același timp.

Cititorul hard disk-urilor este și el destul de deștept făcut. În specificațiile tehnice (care nu sunt tipărite, sunt numai online) se precizează că nu e nevoie de alimentarea acestuia decât în anumite situații, când e nevoie de mai multă energie decât cea disponibilă pe conexiunile calculatorului. N-am știut exact care sunt acele situații și l-am conectat mai întâi pentru alimentare la 5V (mufa cea mai din dreapta) și abia apoi pentru transferul dateler la firewire 800. Nu apărea nimic pe ecranul calculatorului, hard disk-ul nu era recunoscut. Am deculplat tot și am conectat numai pentru transfer și l-a recunoscut imediat. Deci, vești bune: am scăpat de  un calblu. Faptul că dispune de 2 conexiuni fire wire poate fi un avantaj pentru utilizatorii de mac pentră că această conexiune permite cuplarea unui alt hard disk prin intermediul celei de-a doua. Spre exemplu dacă vrei să folosești un MacBook Pro și un hard extern pentru stocare, ai o singură astfel de conexiune disponibilă. Poți conecta hardul la cititor și cititorul la calculator. Viteza este de 800Mbs limitată doar de performanțele hardului. Există și o conexiune USB 3.0 care e mult mai rapidă, dar care e disponibilă numai la calculatoarele mai noi. Desigur, poate fi folosită și ca USB 2.0.

Sunt incluse 2 astfel de carcase (Master Disk Caddies) pentru hard disk-uri. Nimic special, plastic. Nu sunt niște „chinezării” sunt lucrate bine, însă după mai multe folosiri apar pe ele urmele folosirii (zgârieturi provocate de introducerea si extragerea hardului). Dar până la urmă, ăsta e scopul lor, să protejeze hard disk-ul și asta fac foarte bine. Sunt curios cum o să reziste la temperaturi. Și cititorul și recorderul sunt din aluminiu și asta e un avantaj în a disipa cărdura, dar aceste carcase sunt din plastic.

Pentru hard disk-uri Atomos recomandă două modele de Hitachi care nu sunt disponibile în România, un Samsung care funcționează la 5400rpm ceea ce poate fi suficient, dar n-am vrut să încerc (vreau să folosesc Apple ProRes HQ) și un WD Scorpio Black de 500Gb-7200rpm. Îmi era clar că ăsta trebuie să fie (dintre hardurile clasice căci sunt și SSD-uri care sunt mult mai bune, dar costurile sunt și ele pe măsură), dar n-am reușit să-l găsesc nicăieri. Numai cel de 320Gb era disponibil și nu știam dacă e sau nu compatibil, din moment ce nu e menționat. Forțat de împrejurări am riscat și l-am luat (de fapt Vlad l-a găsit). Costă 399 de lei și funcționează perfect. E rapid, nu face zgomot care ar putea genera probleme cu sunetul la filmare – de fapt știam cam ce proprietăți are, il am pe cel de 500Gb în calculator și e foarte bun, chiar aș zice că a îmbunătățit performanțele calculatoruliui meu. Am făcut și un test cu el în mașină și nu face deloc probleme, recorderul are și el un buffer tocmai pentru a preîntâmpina astfel de necazuri la scriere, însă chiar producătorul recomandă folosirea SSD-urilor în astfel de cazuri.

Pentru Apple ProRes HQ 300Gb înseamnă 3 ore de material după cum precizează producătorul recorderului, evident asta depinde de complexitatea cadrului. Dacă filmezi green screen cu siguranță aceeași durată va ocupa mai puțin spațiu pe hard. După ce    l-am formatat, pe ecran erau afișate 3 ore și 41 de minute disponibile de Apple ProRes HQ pe hardul de 320Gb.

Ninja-ul arată ca un monitor. De fapt are și funcția de monitor, însă nu asta e calitatea lui principală. Are numai o diagonală de 4,3” și 480×270 pixel și contrast, luminozitate și unghiul sub care e vizibilă imaginea decente, dar nu geniale.

E destul de bine construit, singura difucultate am întâlnit-o în a scoate hardul din recorder. Butonul care trebuie folosit pentru deblocarea siguranței mi se pare că are o cursă prea mică și partea hardului care rămâne afară din recorder e prea mică pentru a-l putea extrage în siguranță. Dar cred că e și o problemă de obișnuință. Odată ce capeți încredere că așa se face, poți trage de el mai fără milă.

Interfața nu are active funțiile de „record” și „monitor” dacă nu primește semnal. De asemenea nu poate converti în minute spațiul rămas pe HDD dacă nu „știe” ce parametrii acestui semnal.

Așa arată imagine „live” prin monitorul Atomos. Nimic impresionant, dar destul de folositor.

La playback însă, imaginea nu poate fi redată nici măcar ca atunci când e trecută prin acest monitor, are niște „pătrățele” așa de mari în loc de pixeli încât nu poate fi folosită pentru a lua vreo decizie, poate doar ca să te asiguri că materialul e acolo și n-ai ratat momentul în care trebuia să dai „motor”. Tot legat de playback aș spune că  e o problemă de ergonomie, mi-a luat câteva minute bune până când să înțeleg cum sunt organizate cadrele înregistrate și cum se pot accesa ele. Se pare însă că au fost multe astfel de plângeri căci Atomos scrie pe site-ul lor că au realizat un update care reorganizează această intrefață, făcând-o mai intuitivă.

Așa arată meniul principal. Este „touchscreen” și e sensibil la presiune, ceea ce însemnă că nu contează dacă folosești mănuși sau nu (era destul de frig când l-am testat) și răspunde destul de bine la comenzi. Toate aceste comenzi sunt mari și fac imposibil să greșești atunci când vrei să apeși un anume „buton”.

Pe lângă sunetul pe care îl transmite camera prin mufa de HDMI care folosește două canale, se mai pot inregistra alte două canale al căror semnal trebuie introdus direct în recorder. Din păcate este vorba numai de o conexiune jack 3.5mm ceea ce ar putea nemulțumi mulți sunetiști.

Această versiune a fost livreată din fabrică, dar se pare că modele mai noi vin cu update-ul făcut, oricum el se poate face gratuit de către toți posesorii de Ninja.

Așa arată cititoru recunoscut de calculator, ca orice hard extern.

Datorită faptului că hardul este formatat FAT 32 apare și acea limitare a dimensiunilor fișierolor la 4Gb.

Tot la capitolul ergonomie cred că aș putea menționa și acestă nemulțumire a mea, fiecare fișier este pus în câte un folder, și fișierul are același nume „000.MOV”, se schimbă numai numele folderului. Numele fișierului se schimbă numai atunci când apare acea necesitate de a-l divide tocmai datorită faptului că el depășește 4Gb, deci este de fapt același cadru dar împărțit în multiplu de 4. Problema, pentru mine cel puțin, dar cred că cei mai mulți moneuri ar fi de acord, este că atunci când imporți acest material în Final Cut, ai o listă de „bin-uri” ce poartă numele clipurilor și toate clipurile care se cheamă la fel. Cred că se va schimba și asta tot cu un upgrade de firmware.

Și ca o completare, dacă filmați în condiții mai vitrege, pe piață exidtă deja o husă de ploaie care să protejeze jucăria asta drăguță de umezeală și praf.