Lampa cu LED-uri devine obligatorie

IMG_2872

Imi plac luminile incandescente. Becurile clasice cu filament și, evident, proiectoarele de cinema care folosesc același principiu: filamentul incandescent. Îmi plac pentru că au o consistență a spectrului de lungimi de undă din lumina lor, dar nu poți folosi aceste surse în toate situațiile. Dacă ai nevoie de puteri mari, temperaturi de culoare mai mari sau de surse mai difuze, atunci obligatoriu ajungi în situația de a folosi alte surse sau măcar să amesteci diferite tipuri de surse.

Lampa cu LED-uri e din ce în ce mai prezentă, mai performantă și cu un CRI din ce în ce mai mare. M-am tot ferit de ele tocmai pentru că nu găseam una care să aibă acuratețe și să nu facă mai mult rău decât bine. Lămpile astea au tendința de a audce în spectrul luminii un vârf de verde (de cele mai multe ori) sau de magenta pe care nu-l vrei și nu doar că nu-l vrei, dar e foarte greu de corectat apoi. Mai ales dacă filmezi pe un aparat care comprimă foarte tare semnalul și aruncă din informația pe culoare. Dar na, au și avantaje: sunt mici, ușoare, fără fir, consumă puțin și generează intensități mari de lumină.

Am dat de această lampă, Pixel Sonnon DL-913 care pare să fie destul de aproape de exigențele mele. Evident că totul e raportat la categoria asta de preț, sunt lămpi cu LED care sunt mult mai precise în termeni de color rendering, dar ele sunt de 20-25 de ori mai scumpe ca aceasta, care costă aprox 100€.

Aș putea găsi și niște dezavantaje: are nevoie de mai mult de 7.2V tensiune și, prin urmare, trebuie alimentată cu două baterii tip Sony NP-F750Sony NP-F970 sau de capacități mai mici. În același timp, două baterii asigură o funcționare pentru o durată mai mare decât una singură. Se poate la fel de bine folosi, în caz de urgență, cu 8 baterii alcaline obișnuite R6 (AA), dar n-am avut încă ocazia să văd câtă autonomie oferă.

Inițial am crezut c-o să mă descurc mai greu cu ea în situații unde ai vrea să nu poți modifica temperatura de culoare între 3200K și 5500K, dar nu e așa. Introducând filtrul orange parțial, pot obține același efect pe care l-aș obține dacă aș avea un potențiometru cu care să setez temperatura de culoare. Dimpotrivă, am avantajul că atunci când am nevoie de lumina rece, pot folosi toate led-urile și in felul acesta intensitatea luminoasă crește față de situația când, cu filtrul orange în față, pierd 2/3 de diafragmă din intensitate.

Screen Shot 2015-01-26 at 15.54.24

În termeni de acuratețe, lampa are CRI 85, iar pe măsurate surpriza plăcută nu întrzîie să apară:

IMG_0059      IMG_0060

Pe daylight lampa are 5200K și foarte puțin verde. (+1 e cantitate neglijabilă chiar și pentru senzorii digitali foarte sensibili)

IMG_0062      IMG_0061

Cu filtrul CTO în față temperatura de culoare este de 3120K, dar mai mult verde. (+3 se poate corecta cu un filtru 1/4 minus green)

Dar ce conține pachetul:

IMG_2862

IMG_2864

IMG_2870

În pachet e inclus și un filtru difuzor, care mărește unghiul de acoperire al lămpii, dar m-aș fi bucurat mai tare dacă ar fi fost și mai dens astfel încât să nu simt fiecare led ca o sursă punctiformă individuală. Am rezolvat asta lipind pe exteriorul lămpii un filtru de difuzie 216.

IMG_2868

IMG_2890

IMG_2876

IMG_2879

IMG_2883

IMG_2896

Lampa știe să facă mult mai multe decât am eu nevoie la momentul ăsta, adică se poate declanșa prin intermediul unui transmitter făcut tot de Pixel Sonnon pentru funcția de blitz (se poate și cu tradiționalul cablu pc sync). De asemenea, dacă sunt mai multe lămpi la fel, ele se pot grupa și controla intensitatea lor wireless. N-am încă două astfel de lămpi ca să mă pot juca cu ele, dar o să-mi mai iau una și o să completez reviewul.IMG_2900

IMG_2892În pachet mai e și un adaptor pentru hotshoe astfel încât lampa se poate fixa și pe cameră, deși, cu doi acumulatori, pare destul de grea și debalansează aparatul.âExistă și un set de voleuri opțional, dar văd că nu sunt pe stoc deocamdată.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s