Sony a7s. Mezinul modest al cinemaului.

 

Am avut ocazia zilele trecute să mă joc cu un Sony a7s. Din păcate n-am avut prea mult timp de joacă pentru că l-am primit tocmai înainte să plec la o filmare. Și fiindcă e mic, l-am luat cu mine. N-aș fi putut să ratez ocazia după ce, citind despre el, mi-am pus multe speranțe în calitățlle lui video.

Impresionant. Nu numai că arată foarte bine, e ușor și la modă cu aspectul lui retro, dar senzorul e o adevărată bijuterie. Sony a decis să pună în acest aparat multe ingrediente care fac din el un adevărat aparat de filmat. (zvonurile spun c-ar fi un senzor prezent pe camerele foarte scumpe din seria CinaAlta)

IMG_1032

IMG_0998

IMG_1001

Pentru mine sunt două lucruri care nu pot fi egalate de niciun astfel de aparat (până acum):

Latitudinea. Da. Sony e unul dintre cei mai mari și cei mai buni producători de senzori și asta se vede la acest aparat. Pe lângă reproducerea culorilor, care pentru mine e foarte importantă, aparatul dispune de acea gamă S-log2 pe care o aveau până acum numai camerele scumpe ale aceluiași producător, începând de la Sony F3 în sus, camere cu prețuri ce încep de la 15 000€. S-log2 mărește această latitudine până la 15.3 trepte (așa scrie producătorul pe pagina produsului). Cele mai scumpe camere ajung pe la 14-16 trepte de latitudine cu greu, iar DSLR-urile se învârt pe la 10-12 trepte. Un exemplu de imagine în care latitudinea iși spune cuvântul:

 

No artifacts. Știu că l-am avut numai câteva zile în teste și că s-ar putea să fie totuși unele situații în care să mă lovesc de moire, dar în cele 2,5 ore de material înregistrat cu acest aparat, n-am o singură secundă de moire sau aliasing ceea ce mi se pare incredibil.

Nu știu dacă „responsabil” e numai senzorul sau dacă și codecul pe care aparatul îl folosește ajută. Deși aparatul e capabil să înregistreze în clasicul codec H.264 la bitrate obișnuit (max 28Mbps), eu am insistat mai mult pe noul codec XAVCS care stochează informația cu un bitrate de 50Mbps. Pentru asta am fost nevoit să fac un upgrade la un card SDXC fără de care aparatul nu înregistrează cu acest codec (doar AVCHD și evident, fotografiile). Niciunul din cardurile mele SD nu m-au ajutat. Dar am găsit acest Verbatim destul de ieftin și perfect pentru acest aparat.

IMG_1043

Pe scurt, aceste două mari calități, fac ca acest aparat să fie în altă categorie. Imaginea e atat de definită încât n-ai zice că a fost filmată cu un aparat foto. Eu am primit un obiectiv de kit 28-70mm cu o deschidere a diafragmei variabile între 3.5-5.6, nu prea generoasă. Partea interesantă e că pentru prima dată asta n-a fost un impediment. Ba chiar am găsit lucruri incredibile la obiectivul ăsta: are un stabilizator optic foarte bun.

IMG_0993

Faptul că el nu e prea luminos e compensat de sensibilitatea incredibilă a acestui aparat. Știu că toată lumea urmărește acest aparat pentru această calitate, dar eu n-aș pune-o prima pe lista lucrurilor impresionante. După mine, mai sus de 64.000 ISO nu poți folosi materialul fără să-l treci printr-un denoise în post, dar oricum e impresionant și așa. Cine și-ar fi imaginat asta acum 5 ani? Cu siguranță producătorii de peliculă plâng.

Pe urmă am mai fost lucruri de care am fost impresionat plăcut la acest aparat precum funcții ce nu erau posibile până acum pe un aparat foto ca silent shutter, o opțiune ce permite fotografierea fără ca shutterul să facă vreun sunet. Apoi faptul că poți opta intre a folosi întreaga suprafață a senzorului (care e full photo frame) sau numai centrul APS-C size în cazul în care obiectivul nu este destinat folosirii cu un senzor full frame.

Construcția lui nu e deloc de neglijat. Aparatul îți dă o senzație de robustețe cu toate că el este destul de ușor și aparoape că nu-l simți atârnat de gât. Deși Sony spune că e izolat bine împrotriva umidității și a prafului n-am avut curaj să-l scor în ploaie prea mult deși în Polonia ploaia era prezentă constant.

Shutterul electronic nu prea mi-a dat probleme de flicker. Folosit la 1/50 n-am găsit nicio lumină în cadru care să genereze vreo sincopă de sincronizare și să am flicker. Dacă în schimb valoarea lui crește, atunci acest lucru se întâmplă (eu am pățit asta doar la becurile economice cu descărcări în gaze de tipul celor cu neon).

Comanda mecanică de compensare a expunerii e absolut genială, mai ales că aparatul expune automat foarte precis.

Vizorul electronic este un plus față de DSLR-uri când vine vorba de filmat (deși cred că un eyepiece mai ergonomic în jurul ochiului ar ajuta, m-am tot confruntat cu lumina parazită în vizor), dar când vine vorba de fotografiat, mi-a luat ceva să mă obișnuiesc cu el, și-aș putea spune că mi-a plăcut mai mult să folosesc ecranul LCD pentru fotografiat, cu toate că atunci când e prea multă lumină afară ai vrea să folosești vizorul.

Cam așa se vede prin vizor, evident se  pot scoate multe din informațiile afișate.

IMG_1054

Conexiunii wifi si aplicatii ce pot fi instalate? Da. Avem. Ceva nou pentru mine, nu sunt chiar unul dintre cei care folosesc rețelele de socializare, dar am fost curios și-am instalat unele aplicații. Poți încărca fotografiile direct pe paginile de socializare sau poți controla aparatul cu ajutorul unui smartphone.

IMG_1083

IMG_1084

 Dar să trecem și la parțile care mai au nevoie de atenție, căci, da, există și așa ceva. 

Cel mai dureros pentru mine a fost timpul care îi este necesar pentru a ieși din modul stand-by. Aș zice că e undeva peste o secundă. Se simte destul de lung.

Apoi, n-am reușit să setez aparatul să filmeze cu 24fps. În manual scrie că acest lucru este posibil numai pentru aparatele compatibile cu modul 1080 60i. Adică pentru cele destinate pieței americane, nu?

Screen Shot 2014-09-02 at 08.49.13

Modelul pe care l-am primit eu nici n-avea pe el vreo indicație mai precisă despre acest parametru poate tocmai pentru că el nu este destinat vânzării, cel puțin nu în Romania.

IMG_1003

O altă întrebare mai degrabă ar fi de ce nu poti seta o sensibilitate mai mică de ISO 3200 când folosești gamma S-log2? Poate că e din cauză că aceasta e sensibilitatea nativă a senzorului și la această setare se poate obține latitudinea maximă. Dar aș fi preferat să folosesc un ISO mai mic, uneori nu reușeam să țin diafragma deschisă nici măcar mai mult de f8.0. Cred că ai nevoie de un sent de ND-uri serioase ca să-l aduci la o diafragmă rezonabilă f2.8-4.0 (nici asta nu mi-aș fi putut imagina).

Compensarea expunerii în modul video nu se poate face decât +-2 trepte, deși comanda mecanică permite +-3 trepte, iar în modul fotografie, chiar se poate asta. Rotița asta mecanică mi s-a părut foarte utilă, cred c-am folosit-o mai mult decât pe orice altă comandă.

IMG_1035

Bateria este foarte mică, prin urmare nici nu poate să țină prea mult. În modul de filmare nu ține mai mult de o oră de filmare continuu. Dar știm asta, suntem obișnuiți de la orice DSLR și două baterii sunt obligatorii căci una se încarcă cam în 3 ore. Bateria se poate încărca și în aparat prin mufa de microUSB, dar numai dacă aparatul este oprit. Dacă e pornit, intră în modul de transfer de date prin USB și nu se încarcă. (pachetul vine standard cu un încărcător extern). Există însă opțiunea unei dummy battery ce poate fi achiziționată separat și este prevăzut și un loc prin care cablul să iasă nestânjenit.

IMG_1017

Pe urmă, legat de ergonomie, cu care m-am obișnuit repede, am o problemă cu rotița care ajustează sensibilitatea. Am atins-o accidental de multe ori și am schimbat astfel setarea sensibilității fără să vreau. Poate un buton de „lock” lângă ea ar ajuta.

IMG_1019

Pe lângă toate astea, să nu uităm că el este un aparat foto. Unul cu senzorul de mărimea filmului foto de 35mm cu care am tot făcut fotografii până să apară digitalul ăsta în peisaj (unii n-au apucat plăcerea asta). Și e un aparat foto foarte bun. Am făcut câteva fotografii cu el deși, sincer, nu prea mă interesa funcția asta, vroiam să văd cât de bun este la capitolul video.

Fotografiile sunt extrase din imaginile Raw, dar diferența între cele procesate de aparat și stocate ca JPEG și cele prelucrate de mine nu e foarte mare.

24 thoughts on “Sony a7s. Mezinul modest al cinemaului.

  1. Excellent content you post here! You can earn some extra money from your
    blog, don’t miss this opportunity, for more info simply search in google –
    omgerido monetize website

  2. salut, mam tot uitat pe internet si nu inca nu ma pot hotara ce camera sa iau, daca poti sa imi recomanzi una. am ales intre panasonic gh4 si sony a7s. ms

    • As putea sa-ti spun, pe scurt, unde exceleaza cele doua aparate si, in functie de nevoiele tale, sper sa poti lua mai usor o decizie.
      Asadar, daca vrei 4K inregistrat direct in aparat, atunci GH4. Daca vrei sensibilitate mare, latitudine mare, si un senzor full frame, Sony.
      Depinde de ceea ce vrei sa filmezi cu el.
      Daca mai ai intrebari, sper sa am raspunsul.

      • ms de info, intentionez sa achizitionez o camera “to start on my own” ca sa zic asa. am mai lucrat in domeniu, cu canon 6d si 5d mark 3.
        daca ai vrun sfat este binevenit. ms

      • Mie personal mi se pare ca Sony a7s are mult mai multe avantaje. Eu n-as clipi, as alege Sony fara ezitare!
        Singurul dezavantaj este ca pt 4K ai nevoie de un recorder extern. Altfel, numai avantaje: poti alege marimea senzorului, compatibil cu orice fel de obiective, sensibilitate incredibil de mare, latitudine de cinema, un codec neegalat la ora actuala.

  3. Salut Luchian.Datorită review-ului tău am achizitionat și eu acest aparat.Am trecut de la canon 5dm2 și vreau să spun ca este o diferență uriașă intre cele 2 in favoarea lui s7.Vreau să te intreb dacă ti-ai făcut vreun profil de culoare si care este.Multumesc.

    • Salut, mă bucur să aud că ești încântat de decizia luată. M-am jucat și cu niște profile, o să public unul zilele următoare,
      am făcut un test comparativ cu Arri Alexa și nu e rău ce-a ieșit.

  4. World’s first full-frame sensor capable of full pixel read-out without binning process for movies when used in 24p/30p (25p) movie setting.In 50p si 60p nu citeste cu toti pixelii de pe sezor?

    • se poate, am tras și eu niște teste de rezoluție în 25 și 50 fps, dar nu le-am comparat niciodată. O să mă uit, m-ai făcut curios. E drept că am avut câteva situații în care aveam moire, dar n-am făcut legătura cu 50fps. Acum are sens.

  5. Si pe mine ma bate gandul sa renunt la un 5D Mk3 si sa trec pe A7s, dar ma cam pun pe ganduri adaptoarele pentru lentilele EF, nu prea sunt fan al acestor chestii.

    • Da, in termeni de definitie și latitudine nu are rival la momentul actual. Mai există și alte variante decât Metabones. Ai văzut asta:

      ?

  6. Daca faceti actualizare de soft la versiunea 1.20 la camera,si aveti obiective SEL2470Z,SEL2870,SEL35F28Z,SEL55F18Z,SEL70200G si faceti actualizare la versiunea 2,la obiectiv,o sa se-njumatateasca timpul de pornire a camerei,se deschide aproape instant si o sa observati si o imbunatatire a calitatii imaginii.Eu zic ca pana la sfarsitul anului o sa avem o noua actualizare de soft cu filmare 4k interna pt ca e prea mare concurenta intre a7s si rivalul sau de la panasonic gh4.

  7. Salut,spune-mi te rog daca se incalzeste la filmare indelungata.Gen 1h-2h.Din “zvonistica” asa am auzit.Sunt pe cale sa-mi comand acest model .Multumesc

    • Modelul ăsta (a7s) nu are probleme cu supraîncălzirea, cel care face problema este Sony a7s mk II. Din câte am citit și cu modelul ăsta au cam rezolvat problema cu un update. E de verificat, oricum. Eu n-am apucat să mă joc cu acest ultim model, deși am auzit că e uitmitot în 4K. Dar o să-l încerc și eu.

  8. Pingback: Sony a7s mk II. Slog3 și 4K plus sensor cu stabilizare | luchian ciobanu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s