GoPro Hero3 se dă 4K

…dar nu e! Pentru că se simțea amenințat de concurență și mulți își pierduseră din răbdare pentru aplicația promisă ori pentru problemele care vin și ele la pachet cu această cameră, dar și pentru prețurile mai mari decât ale concurenței, GoPro a făcut următorul pas și a lansat această cameră: Hero3.

Trei variante, la trei prețuri diferite, cu titluri diferite. „Consumer”, „prosumer” și „professional”. De fapt, după mine, totul se pronunță mai simplu așa: putem face mai mult, chiar și într-o cameră mai mică, dar trebuie să plătiți pe măsură!  Destul de cinstit, aș zice. Dacă însă accesoriile sunt la fel de restrictive cum era ventuza aia precedentă, sigur mă mut la Sony!

Dar despre ce e vorba de fapt?

Părțile care mă încântă cel mai mult sunt cea cu bitrate-ul de 35Mbps cu funcția Protune și cea cu latitudinea de 11 diafragme, care sună foarte bine, dar să le vedem la lucru.

Pentru cea mai scumpă producătorul anunță până la 45Mbps. Pe urmă 120fps pentru 720p, white ballance manual (sau auto, după preferință), rezoluție 2.7K (4K e posibil numai la 15fps ceea ce nu e chiar cea mai bună variantă) și WiFi incorporat precum și telecomanda inclusă. Abia aștept. Se pare că va fi disponibilă din 14 noiembrie 2012, însă nu cred că o să ajungă și la noi în același timp cu piețe mai puternice.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s