Atomos Ninja

Un recorder foarte draguț, mic, compact, ieftin și eficient. La numai 995 de dolari în SUA, 795 euro în Europa sau 755 euro (rducere) la noi, acest recorder extern poate face dintr-o cameră video care înregistrează intern, comprimat AVCHD, o cameră care poate înregistra Apple ProRes HQ, 422 sau LT. Avantajele sunt de necontestat: eșantionarea culorii e 4:2:2 la 10bit pe canal iar compresia descrește de la 20:1 la 6:1, 8:1 sau 10:1 pentru Apple ProRes HQ, 422 respectiv LT.  Dar ce înseamnă asta ? Contează ? Ce are modul în care a ales producătorul acelei camere să înregistreze de vrea toată lumea să înregistreze altfel ?

Păi să le lumăm la rând: compresia, ca bitrate – tot la un format comprimat ajungem, doar că la unul mai generos. Gradul de comprimare este o condiție care face diferența între un material pe care il poți vinde unei televizuini, dau nu. Bitrate-ul minim pentru televiziunile HD este de 50Mbs ceea ce face majoritatea camerelor video ce folosesc codecul H264 incompatibile. Chiar decizia televiziunilor de a impune acest prag minim vine din dorița de a difuza materiale de calitate (măcar tehnic) și de a limita folosirea aparaturii de consum pentru producții serioase. Dar și acest lucru e discutabil: dacă nu ar exista aceste cifre care să dea de gol compresia, mulți n-ar face diferența între ele. Cu siguranță pentru spectatorul obișnuit această diferență e aproape insesizabilă. Dar unde se simte ? Cel mai tare se simte la postproducție. Atunci cand ai nevoie să etalonezi materialul și să-i dai aspectul pe care l-ai dorit inițial și constați că ai deja totul comprimat, cu siguranță vei regreta că nu ai investit acești bani. Eșantionarea culorii, căci despre ea e vorba, este de obicei 4:2:0 pe aceste camere de consum. Ninja poate înregistra cu o eșantionare mai generoasă 4:2:2.  Adâncimea culorii este și ea importantă. De obicei e de 8 bit/channel (adică 2 la puterea 8 ori 3 canale = 16milioane de nuanțe), atomos permite 10 bit (2 la puterea 10 ori 3 canale = 1 miliard de nuanțe). Pe de altă parte,  aceste camere de consum, (care se învărt pe la 4000-6000$) nu generează decât 8 bit chiar pe conexiunile externe, după părerea mea, ca o politică de marketing. Vrei mai mult, plătești mai mult. Ceea ce mi se pare destul de cinstit până la urmă. Așa că Ninja nu poate folosi la maxim caracteristicile sale.

Dezavantajul acestui codec (Apple ProRes) ar putea fi de incompatibilitate cu unele programe de editare, sau mai degrabă cu unele versiuni mai vechi, dar variantele mai noi ale acestora sunt compatibile cu acest codec dezvoltat de Apple. Altfel, faptul că nu mai stai să faci o conversie a acestui AVCHD pentru a-l putea edita, nu poate fi decât un avantaj: se face în timp real, la filmare.

Să vedem ce există în această cutie care este una decentă ca aspect și calități, cred că protejează foarte bine aparatele din interior. Buretele pare unul mai fragil, dar dacă nu ești agresiv cu el s-ar putea să-l folosești multă vreme.

Atomos a venit cu această politică de marketing de a pune tot (aproape tot) ce ai nevoie pentru a înregistra în pachet. Cred că astfel a scăzut și prețul acestui kit, dar și bătaia de cap de a căuta toate componentele și de a te asigura că sunt compatibile. Lipsește doar hard disk-ul, dar o să vorbim și despre el. Nu ințeleg totuși de ce nu există inclus și un cablu HDMI, mai ales că este un recorder HDMI, lucrurile nu sunt așa de complicate ca la alegerea hardului pentru stocare și nici costurile nu sunt la fel.

 O să încep cu bateriile. Sunt incluse 2 și sunt exact ca cele făcute de Sony, seria NP-F. Așa că dacă ești posesorul acestor acumulatori, vor funcționa fără nici o problemă. Oricum, cu cei doi acumulatori incluși poți filma practic non-stop. Consumul e optimizat așa de bine încât nu prea ai cum să rămâi fără baterie. Recorderul poate folosi ambele baterii în același timp, poți scoate în timpul funcționării una dintre ele (oricare) pentru a o reîncărca și poți verifica chiar pe recorder de câtă energie mai dispun bateriile.

Încărcătorul poate și el încărca ambele baterii în același timp.

Cititorul hard disk-urilor este și el destul de deștept făcut. În specificațiile tehnice (care nu sunt tipărite, sunt numai online) se precizează că nu e nevoie de alimentarea acestuia decât în anumite situații, când e nevoie de mai multă energie decât cea disponibilă pe conexiunile calculatorului. N-am știut exact care sunt acele situații și l-am conectat mai întâi pentru alimentare la 5V (mufa cea mai din dreapta) și abia apoi pentru transferul dateler la firewire 800. Nu apărea nimic pe ecranul calculatorului, hard disk-ul nu era recunoscut. Am deculplat tot și am conectat numai pentru transfer și l-a recunoscut imediat. Deci, vești bune: am scăpat de  un calblu. Faptul că dispune de 2 conexiuni fire wire poate fi un avantaj pentru utilizatorii de mac pentră că această conexiune permite cuplarea unui alt hard disk prin intermediul celei de-a doua. Spre exemplu dacă vrei să folosești un MacBook Pro și un hard extern pentru stocare, ai o singură astfel de conexiune disponibilă. Poți conecta hardul la cititor și cititorul la calculator. Viteza este de 800Mbs limitată doar de performanțele hardului. Există și o conexiune USB 3.0 care e mult mai rapidă, dar care e disponibilă numai la calculatoarele mai noi. Desigur, poate fi folosită și ca USB 2.0.

Sunt incluse 2 astfel de carcase (Master Disk Caddies) pentru hard disk-uri. Nimic special, plastic. Nu sunt niște „chinezării” sunt lucrate bine, însă după mai multe folosiri apar pe ele urmele folosirii (zgârieturi provocate de introducerea si extragerea hardului). Dar până la urmă, ăsta e scopul lor, să protejeze hard disk-ul și asta fac foarte bine. Sunt curios cum o să reziste la temperaturi. Și cititorul și recorderul sunt din aluminiu și asta e un avantaj în a disipa cărdura, dar aceste carcase sunt din plastic.

Pentru hard disk-uri Atomos recomandă două modele de Hitachi care nu sunt disponibile în România, un Samsung care funcționează la 5400rpm ceea ce poate fi suficient, dar n-am vrut să încerc (vreau să folosesc Apple ProRes HQ) și un WD Scorpio Black de 500Gb-7200rpm. Îmi era clar că ăsta trebuie să fie (dintre hardurile clasice căci sunt și SSD-uri care sunt mult mai bune, dar costurile sunt și ele pe măsură), dar n-am reușit să-l găsesc nicăieri. Numai cel de 320Gb era disponibil și nu știam dacă e sau nu compatibil, din moment ce nu e menționat. Forțat de împrejurări am riscat și l-am luat (de fapt Vlad l-a găsit). Costă 399 de lei și funcționează perfect. E rapid, nu face zgomot care ar putea genera probleme cu sunetul la filmare – de fapt știam cam ce proprietăți are, il am pe cel de 500Gb în calculator și e foarte bun, chiar aș zice că a îmbunătățit performanțele calculatoruliui meu. Am făcut și un test cu el în mașină și nu face deloc probleme, recorderul are și el un buffer tocmai pentru a preîntâmpina astfel de necazuri la scriere, însă chiar producătorul recomandă folosirea SSD-urilor în astfel de cazuri.

Pentru Apple ProRes HQ 300Gb înseamnă 3 ore de material după cum precizează producătorul recorderului, evident asta depinde de complexitatea cadrului. Dacă filmezi green screen cu siguranță aceeași durată va ocupa mai puțin spațiu pe hard. După ce    l-am formatat, pe ecran erau afișate 3 ore și 41 de minute disponibile de Apple ProRes HQ pe hardul de 320Gb.

Ninja-ul arată ca un monitor. De fapt are și funcția de monitor, însă nu asta e calitatea lui principală. Are numai o diagonală de 4,3” și 480×270 pixel și contrast, luminozitate și unghiul sub care e vizibilă imaginea decente, dar nu geniale.

E destul de bine construit, singura difucultate am întâlnit-o în a scoate hardul din recorder. Butonul care trebuie folosit pentru deblocarea siguranței mi se pare că are o cursă prea mică și partea hardului care rămâne afară din recorder e prea mică pentru a-l putea extrage în siguranță. Dar cred că e și o problemă de obișnuință. Odată ce capeți încredere că așa se face, poți trage de el mai fără milă.

Interfața nu are active funțiile de „record” și „monitor” dacă nu primește semnal. De asemenea nu poate converti în minute spațiul rămas pe HDD dacă nu „știe” ce parametrii acestui semnal.

Așa arată imagine „live” prin monitorul Atomos. Nimic impresionant, dar destul de folositor.

La playback însă, imaginea nu poate fi redată nici măcar ca atunci când e trecută prin acest monitor, are niște „pătrățele” așa de mari în loc de pixeli încât nu poate fi folosită pentru a lua vreo decizie, poate doar ca să te asiguri că materialul e acolo și n-ai ratat momentul în care trebuia să dai „motor”. Tot legat de playback aș spune că  e o problemă de ergonomie, mi-a luat câteva minute bune până când să înțeleg cum sunt organizate cadrele înregistrate și cum se pot accesa ele. Se pare însă că au fost multe astfel de plângeri căci Atomos scrie pe site-ul lor că au realizat un update care reorganizează această intrefață, făcând-o mai intuitivă.

Așa arată meniul principal. Este „touchscreen” și e sensibil la presiune, ceea ce însemnă că nu contează dacă folosești mănuși sau nu (era destul de frig când l-am testat) și răspunde destul de bine la comenzi. Toate aceste comenzi sunt mari și fac imposibil să greșești atunci când vrei să apeși un anume „buton”.

Pe lângă sunetul pe care îl transmite camera prin mufa de HDMI care folosește două canale, se mai pot inregistra alte două canale al căror semnal trebuie introdus direct în recorder. Din păcate este vorba numai de o conexiune jack 3.5mm ceea ce ar putea nemulțumi mulți sunetiști.

Această versiune a fost livreată din fabrică, dar se pare că modele mai noi vin cu update-ul făcut, oricum el se poate face gratuit de către toți posesorii de Ninja.

Așa arată cititoru recunoscut de calculator, ca orice hard extern.

Datorită faptului că hardul este formatat FAT 32 apare și acea limitare a dimensiunilor fișierolor la 4Gb.

Tot la capitolul ergonomie cred că aș putea menționa și acestă nemulțumire a mea, fiecare fișier este pus în câte un folder, și fișierul are același nume „000.MOV”, se schimbă numai numele folderului. Numele fișierului se schimbă numai atunci când apare acea necesitate de a-l divide tocmai datorită faptului că el depășește 4Gb, deci este de fapt același cadru dar împărțit în multiplu de 4. Problema, pentru mine cel puțin, dar cred că cei mai mulți moneuri ar fi de acord, este că atunci când imporți acest material în Final Cut, ai o listă de „bin-uri” ce poartă numele clipurilor și toate clipurile care se cheamă la fel. Cred că se va schimba și asta tot cu un upgrade de firmware.

Și ca o completare, dacă filmați în condiții mai vitrege, pe piață exidtă deja o husă de ploaie care să protejeze jucăria asta drăguță de umezeală și praf.

25 thoughts on “Atomos Ninja

  1. Frumos review. Am observat ca vreti sa il folositi pe Apple nu pe PC si probabil de aceea nu ati facut referiri la programe de editare specifice sistemelor de operare. Eu as avea alte intrebari si poate ma puteti “ilumina”. Folosit pe Sony FX1000 + caseta, va sti Ninja cand dau REC/PAUSE filmarii sa opreasa/pornesca captura, avand in vedere ca FX1000 nu transmite timecodul prin HDMI ? Se poate conecta “Ninja” prin LanC (am vazut o mufa LanC pe laterala aparatului) cu camera video iar aceasta sa-i transmita prin cablul LanC comanda REC/PAUSE ? Referiri la aceste aspecte nu le-am gasit nici pe site-ul oficial, dar probabil ca dvs. avand “scula” in posesie ai testat. Multumesc si astept un raspuns daca este posibil.

    • Mersi, așa e, nu folosesc PC, dar pe site-ul Atomos se specifică compatiblitatea cu toate programele de editare. Nu se poate comanda start/stop la intregistrare prin HDMI. Si eu am urmărit asta, dar nu. Prin Lanc se poate controla, dar asta inseamnă să apeși două butoane o dată: al camerei și al recorderului. Sunt și variante mai ergonomice, aici e o telecomandă Lanc ce poate rezolva problema asta cu un cablu și un buton care se spurapune peste cel al camerei, astfel că apeși o singură dată pentru a le declanșa pe amândouă. (Varianta din link e pentru Sony EX, eu folosesc carmera asta, dar poți foarte simplu să iți faci o semenea telecomandă cu fir.)
      Dacă ești din București, poți să dai o fugă la Westbuy și cu siguranță o să ai ocazia să cuplezi camera ta la un astfel de recorder.

      • Multumesc Lucian. Nu sunt din Bucuresti deci nu-l pot testa pe mr. Ninja. Oricum e foarte clar ca te ajuta foarte mult la editare fisierele aproape necomprimate care pastreaza aproape intacta calitatea imaginii si pe urma ai control total asupra compresiei la export. Tocmai vb. cu un prieten care se plangea de calitatea compresiei al unui AX2000 si de cat se chinuie procesorul la editare sa decomprime AVCHD-ul. Acum exista rezolvarea. Multumesc pentru raspuns.

    • e un cablu Lanc to Lanc. foarte ieftin, da. Solutia era la varful nasului. Daca ai iesire lanc, atunci dai o singura data motor. numai ca ….inca un cablu.

  2. in primul rind…nu se pot face probe cu dispozitivul la westbuy, am discutat cu ei si nu au primit de la atomos nimic ptr demo, deci…nu permit decit cumpararea dispozitivului, dupa care poti sa faci ce vrei cu el…🙂 . am o intrebare: avind o camera Sony AX2000, se justifica cumpararea acestui dispozitiv? nu am gasit inca ce fel de semnal imi scoate aceasta camera pe mufa de unde preia acest dispozitiv….multumesc anticipat!

    • Din păcate lucrurile s-au schimbat un pic și la magazinul de care vorbești tu. Eu am făcut testul în altă perioadă și cred că ai dreptate.
      Din câte știu eu, Sony se laudă că și camera asta folosește tehnologia „Enhanced Imaging Processor” care presupune procesarea unui semnal primit de la senzor cu eșantionare culorii 4:2:2. Nici eu n-am găsit mai multe informații despre adâncimea culori pe conexiunea exterioară HDMI, dar pot presupune (și sunt 99% sigur) că semnalul nu poate fi mai sus de 8bit 4:2:2 pentru că nu s-ar mai vinde „surorile” lor mai mari XDCAM EX ce sunt de cel puțin două ori mai scumpe.
      Am avut ocazia să filmez și eu destul cu Sony HDR-AX2000 și nu cred că merită un accesoriu ca ăsta. Nu cred că poate schimba calitatea imaginii notabil, prin urmare, raportul calitate/preț nu-l justifică. Pentru mine, ar fi un singur motiv pentru care aș folosi acest recorder extern: aș scuti foarte mult efort folosit la convertirea materialului din forma aia total neprietenoasă cu Final Cut-ul, în Apple ProRes. Dar numai ăsta ar fi motivul. Dacă stau să mă gândesc însă la deranjul cu care vine asta la pachet (încă un accesoriu pe cameră, cablu, baterii, HDD, încă o cutie în portbagaj, etc…), prefer compresia AVCHD.
      Fă-ți un profil de culoare în cameră (atât cât se poate la camera asta) și subexpune un pic, sau expune pentru alb. Folosește cel mai mic gain (se poate -6 la camera asta) și mai departe e creație.
      Uite un material filmat cu Sony HDR-AX2000 și GoPro Hero 2 din care am făcut deocamdată acest trailer.

      Dacă nu ți-aș fi spus, dăpă ce ți-ai fi dat seama? Și dacă lași la o parte toate cifrele și butoanele, contează?

  3. stiu ce veche postarea, dar va trimit si eu multumiri si aprecieri pentru acest articol.
    O intrebare, este prima sau a doua varianta de atomos ninja?
    Intentionez sa achizitionez asa ceva pentru o camera Sony FX1000 de care nu ma indur sa ma despart.
    Multumesc

    • Mulțumesc, este prima variantă. Și eu aș fi curios cum e Ninja 2, dar cred că mai repede aș alege ceva mai scump de la Sond Devices sau Convergent Design. Eu zic să faci o probă dacă ai cum, s-ar putea să economisești niște bani.

      • Nu e vorba că nu m-a mulțumit, numai că în combinația pe care o încercam și eu atunci, nu aducea mare lucru în plus. Chiar dacă, teoretic, câștigi adâncime de culoare diferența e sensibilă numai când încerci să faci o etalonare mai pretențioasă și cred că diferența de preț nu se amortiza. Cred că ar fi mai folositor pe un D800 sau ceva care comprimă destul de mult la înregistrarea internă, dar permite captarea unui semnal extern mai puțin comprimat.
        Și în cazul tău diferența s-ar pute să nu fie notabilă.

  4. pentru filmarea cu dslr, cum se comporta dispozitivul. merita achizitionarea, te ajuta la editarea in premiere?

    • Nu lucrez cu Premiere, dar din cate știu eu, programul acesta poate gestiona și fișiere h.264 fără a avea nevoie de conversie, precum Final Cut. Depinde de DSLR, dacă e vorba de Nikon D600, D800 sau D4 atunci câștigi semnalul necomprimat, celelalte nu iți oferă opțiunea asta. Și ar mai fi Panasonic-ul GH 2 versiunea hacked

  5. Daca am un Canon 5d mark 3 il pot folosi ca backup ? Adica cu aparatul sa filmez normal pe card si in acelasi timp sa inregistreze si pe acest recorder?
    Oare imi da semnal canonul pe hdmi in timp ce el inregistreaza?
    Mentionez ca urmeaza sa filmez la nunti cu acest canon si as dori si o solutie de backup
    Nu se stie niciodata zic eu

    • Canon a anuțat lansarea unui firmware care să permită înregistrarea unui semnal extern necomprimat, dar va fi disponibil începând cu aprilie 2013.
      Nu cred însă că procesorul poate fi atât de puternic încât se le poată face pe amândouă. Cred că va trebui să alegi. Până nu apare nu vom ști sigur.
      E posibil ca Magic Lantern să ofere posibilitatea asta.

      Dar nu înțeleg, back-up la ce? La ce te referi când zici back-up?

      Cred că nu pentru asta ai avea nevoie de un asemenea recorder. Pt asta nu trebuie decât să salvezi materialul brut în mai mult de 2 locuri și ești asigurat.

      • Ca sa fiu asigurat in caz in imi crapa cardul din aparat Exista o alta solutie?

      • cred că atunci când vine vorba de carduri singura soluție este să cumprei cardurile cele mai bune și mergi la sigur. Apoi le copiezi pe 2 harduri (minim) și te culci liniștit.

  6. Salutare,

    Detin un panasonic ag ac 160 a si doresc achizitionarea ATOMOS Ninja 2 cat de mult ma poate ajuta in procesul de editare? exista posibilitatea ca materialul brut sa-l editez cu adobe?

    Merci

    • Din câte știu eu, Adobe Premiere Pro CS6 poate gestiona și Apple Pro Res, dar poate și AVCHD. Variantele mai vechi, nu. Așadar, dacă vine vorba de avantaje, atunci acesta ar fi că poți opta pentru tipul și gradul de compresie și că poți avea un semnal mai puțin comprimat decât ceea ce îți oferă înregistrarea internă. Diferența asta este însă vizibilă numai dacă pentru destinația finală materialul trece printr-un precedeu de colorizare și ajunge fie în proiecție, fie direct în HDTV, niciodată nu vei simți această diferență pe Youtube sau dacă vei face din materialul tău niște fișiere finale foarte comprimate.

  7. am inceput sa am cereri pt spoturi tv inclusiv spoturi pentru led outdoor, pe langa evenimente. Momentan voi folosi respectiva camera din lipsa de buget:))

      • Chiar am pus ochii pe respectiva camera si zilnic urmaresc turoriale, singurul lucru e ca nu sunt decis ce obiective s-ar potrivi sa stoarca tot ce poate camera. Tu cu ce obiective ai jongla?

      • Cea mai ieftină variantă ar fi obiectivele zeiss vechi pe monturi M43 și adaptor. Apoi cele de Nikon și pe urmă tot apar zoom-uri transformate din obiective foto în cine precum Tokina 11-16. Uite o prezentare a lui, incă nu cred că e disponibil, dar va fi curând:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s