Panasonic AG-AF101E

Mă sună într-o seară o fostă colegă să-mi spună că urmează să regizeze un scurt-metraj și că ar vrea să lucrăm împreună. Discutăm un pic despre scenariu, peioada de filmare, distribuție  după care îmi dă contactul producătoarei pentru detalii…de producție. Și de aici începe aventura alegerii camerei. Aflu că de fapt sunt bani foarte puțini și tăiem de pe listă primele opțiuni de cameră pe care le propusesem: Arri Alexa și Red MX. Ajungem într-un final inevitabil la …Canon ! spun un „nu” mare și categoric și încep să negociez pentru alternative pentru a face cumva să nu filmăm pe aparatul foto. (n-am nimic cu aceste aparate, doar că au limitele lor și multe defecte care mă fac să mi se facă rău când vorbim de un film care are o distribuție mai pretențioasă și care țintește mai sus de youtube).

Ajung în cele din urmă în fața propunerii de a filma pe acest Panasonic AF101E  pe care îl știu doar din specificațiile producătorului, dar de care deja sunt încântat. Așa că în numai câteva zile Alexandra reușește să mi-l aducă (trebuie să mulțumim aici oamenilor de la Panasonic,  Laurențiu Faur,  Emil Neacșu de la Westbuy și Elei Negru) pentru test. Din păcate, obiectivele cu care vom completa kitul Panasonic pe care vom filma nu au fost disponibile în această perioadă și am folosit numai obiectivele oferite de Panasonic.

Dar să începem cu începutul: am reunuțat la un Canon 7D (sau 5D, nici nu contează) pentru o cameră video, nu doar pentru a scăpa de mult discutatele probleme de senzor și de ergonomie, dar mai ales pentru că există posibilitatea de a înregistra extern. Astfel aș putea folosi codecul dezvoltat de Panasonic pentru camere mult mai performate, AVC-Intra 100. Un codec destul de apreciat, dar pe care nu am avut încă șansa de a-l testa. Din păcate se pare că nici nu voi putea face asta curând, căci recorderul AG-HPG20 capabil să înregistreze 4:2:2 la 10 bit pe canal cu acest codec nu este disponibil. Așa că prin amabilitatea Westbuy care este și reprezentantul Panasonic în Romania am primit un Atomos Ninja. Tot 4:2:2, to 10 bit numai că alt codec: Apple ProRes. Pas mal, aș zice, căci Final Cut-ul pe care lucrează și monteur-ul o să fie foarte fericit. Maximul de bitrate pe care il poți obține cu acest codec (apple prores HQ) este de 220mbs. Din păcate, acest ninja se poate conecta numai pe mufa de HDMI ceea ce face indisponibilizarea unei conexiuni destul de comună pentru monitoare ieftine și cu care aș fi putut scoate semnal full HD pentru ca regizorul să vadă imagine în timpul filmării. Rămâne varianta de a folosi conexiunea de HD-SDI (camera are opțiunea de a socate același semnal pe ambele conexiuni în același timp, ceea ce e un avantaj. Nu multe camere fac acest lucru) doar că monitoarele ce folosesc o astfel de intrare video sunt mai scumpe.

În fine, am tot echipamentul și încep să mă joc cu el. La prima vedere și atingere, camera pare a fi lucrată dintr-un plastic nu foarte scump. Camera este destul de ergonomică și modulară, aș zice chiar deștept făcută. Se poate modula pentru a fi folosită ca orice cameară video cu care am fost obișnuiți până acum sau cu diferite accesorii atașate. Se vede că inginerii de la Panasonic au avut în minte concurentul direct, aparatul de fotografiat DSLR ce filmează.

Trebuie să mărturisesc că am fost impresionat de faptul că constructorul s-a gândit la o metodă de a face șuruburile cu care sunt prinse aceste accesorii să rămână în completul acesteia.

Tot la capitolul impresionat se încadrează și modul în care au ales să fixeze microfonul în suportul acestuia. Trebuie să mărturisesc că am filmat destul de rar cu alte camere video în afară de Sony și sistemul propus de Panasonic mi se pare mult mai bun decât cel cu care eram obișnuit. Aceste mici protuberanțe de silicon sunt atât de eficiente încât am fost de-a dreptul impresionat de cât de bine atenuează șocurile transmise de la atingerea camerei.

Așa arată camera după ce se înlătură mânerul:

Și se poate îndepărta și laterarul cameri care are doar rolul de a adăuga corpului camerei cureaua ce ajută la filmarea din mână. În locul acestui accesoriu avem 4 orificii cu filet de 1/4 inch și o patină universală (cold shoe) în care se pot monta diferite accesorii:

Tot la capitolul ergonomie și opțiuni de care ai nevoie când filmezi aș adăuga și conexiunile pe care le oferă acest model: pe lângă cele de sunet (care lipsesc la aparatele foto) importante sunt și cele de imagine. Aș remarca numai două aspecte care merită atenție: 1. Camera dispune de cele două conexiuni pe care ni le dorim de fiecare dată (HD-SDI și HDMI). Chiar dacă imaginea trimisă prin aceste conexiuni este 1920x1080p cu o eșantionare a culorii de 4:2:2, YCbCr, din păcate, adâncimea de culoare este de numai 8bit. Așa că recorderul de 10bit nu poate fi folosit la capacitatea lui maximă. Și nu asta ar fi partea tristă, ci faptul că imaginea va fi mai „săracă” în culoare și știm bine ce nevoie o să avem de această informație când vine vorba de etalonaj sau …efecte.

2. Există și acestă opțiune de a conecta o telecomandă LANC dar care poate la acest model de cameră să controleze diafragma, irisul, șarful și transfocatorul dar și alte funcții precum „record”. Opțiuni de care o să am nevoie dacă voi pune această cameră pe o macara. Varizoom oferă o gamă variată de accesorii pentru a controla aceste funcții.

Și dacă tot ne apropiem de interiorul acestei camere, să vedem și ce oferă „inima” ei. Senzorul camerei este unul trademark micro four thirds proiectat de Olympus și Kodak pentru a rezolva o serie de probleme întâlnite la aparatele foto de tim DSLR (micro four thirds e și un format pentru aparate foto). Dar nu intru în detalii asupra obiectivelor, o să scriu un review separat pentru obiectivele pe care le-am testat cu această cameră. Senzorul are dimensiunile de 17.3x13mm ceea ce îl face foarte „prietenos” pentru film. În primul rând pentru că aspectul nativ este de 1:1.33 (dimensiunea fotogramei filmului mut-silent aperture) din care se poate ajunge până la widescreen. Eu am folosit pentru teste formatul de 1:2.35 pentru camera oferă chiar opțiunea de a afișa pe ecran liniile de safe cu acest raport.

Apoi tocmai mărimea senzorului este cea care mi se pare mai bună decât cea a senzorilor de pe aparatele foto. Dacă la film, fotograma are (35mm camera aperture) 21.95x16mm, la aparatele foto ea variază de la 36x24mm (full frame) în jos (multe dimensiuni în funcție de producător, irelevant să le enumerăm pe toate.) Această exagerare a lipsei profunzimii de câmp după care aleargă toți iubitorii de „film look” poate fi de cele mai multe ori un dezavantaj dacă nu e folosită cu pricepere. Așadar, un film nu „arată” a film pentu că are profunzime mică, sunt mult mai multe ingrediente care duc acolo. Pentru mine un senzor așa de mare cât cel al Canon-ului 5DMk II spre exemplu aduce multe probleme. Și dacă vorbim de profunzime, aș vrea să știu câți sunt capabili să țină în șarf un actor, la o mișcare combinată cu un obiectiv de 85mm la f1.8 spre exemplu. Ca să nu mai vorbim de situația în care aparatul este ținut în mână. Dar asta e subiectul unei alte discuții, dacă o să merite o să o abordez separat.

Altă opțiune care merită menționată este acea a filtrului neutru. Camera are o rotiță ce împrumută designul și funcționalitatea de la vechile camere beta și care poate adăuga în fața senzorului pe rând câte un filtru ND cu densități diferite ce pot reține 2, 4 sau 6 diafragme, filtre ce sunt binevenite la exterior dacă vrei să ai continuitate în aspectul imaginii și să flmezi cu o diafragmă deschisă. Trebuie însă avut grijă căci orice imperfecțiune în apropierea senzorului poate crea neplăceri amplificate. Dacă o pată pe lentila frontală poate trece neobservată, una pe senzor nu scapă privirii. La fel se poate întâmpla și cu una pe aceste filtre.

Să trecem acum la ceea ce oferă camera prin înregistrare internă. Chiar dacă e o cameră nu tocmai ieftină, producătorul a ales să înregistreze imaginea pe carduri SD (cele mai ieftine). Asta și pentru că rata de compresie este destul de mare. Panasonic spune că pentru o rezoluție de 1920x1080p cea mai mică compresie cu același codec MPEG 4, H.264 este de maxim 24Mb/s iar media este de 21Mb/s în modul PH. Partea cea mai interesantă este că un card clasa 6 este suficient de rapid pentru această compresie.

Pentru calitățile imaginii am făcut câteva teste pe care le-am pus împreună în câteva clipuri video, așa că în continuare am să  evidențiez câteva plusuri și minusuri pe care le-am identificat eu la această cameră în cele câteva ore petrecute împreună:

LCD-ul, care este destul de bun pentru ce știam eu de la Panasonic, este ajustabil în toate pozițiile posibile, însă eu n-am reușit să-l fac să afișeze informațiile în oricare din aceste poziții. Spre exemplu, camera are o funcție foarte deșteaptă, pe care am întălnit-o numai pe monitoare scumpe. (cel mai des am folosit-o pe monitorul de 7inch tot panasonic care costă pe undeva pe la 4000$ in SUA). Este vorba de „waveform monitor”, o funcție ce permite vizionarea pe un grafic a strălucirilor în cadru, ce face din aprecierea expunerii imaginii o funcție matematică. Astfel, indiferent de cât de multă lumină este în mediul înconjurător sau cât de decalibrat poate fi monitorul, ai o reprezentare în cifre a acestor valori și poți da „motor” liniștit. Din poziția în care am pus eu camera, aș fi avut nevoie să consul acest grafic cu LCD-ul întors spre obiectiv. Lucru imposibil. La fel cum nici pe monitorul extern prin HDMI nu se poate afișa. (poate prin HD-SDI dar n-am încercat căci nu am avut unul la dispoziție). Nici în poziția în care  LCD-ul este complet în locașul lui, nu se poate afișa acest waveform (a doua imagine mai jos).

Am reușit să tremin și un prim test în care am folosit niște mire pentru a vedea cam care e definiția și puterea de separație a unui obiectiv pe această cameră. Este vorba de un obiectiv Panasonic făcut de Leica de 25mm cu f:1.4. Obiectivul este impresionant de bun, singurul cusur ar fi că nu prea ai cum să il folosești pentru a filma așa cum am fost obișnuit cu obiectivele de cinema pentru că inelul de șarf nu poate fi pus pe un follow focus. Se învârte non stop ! Deci ar fi imposibil ca un asistent de cameră să poată să-și facă niște semne.

Următorul clip arată camera trecută succesiv prin diferite sensibilități. Unde arată mai bine ? Unde începe să devină nefolosibilă ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s